Beiuş: La Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, din 14 angajaţi pot rămâne doar 3!
Primarii au aflat, în sfârşit, câţi angajaţi au voie să plătească de la bugetul local şi au timp până la 16 august să ajusteze organigramele astfel încât să respecte Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 privind numărul de salariaţi, care impune o normă de un angajat la 6.500 de locuitori.
La Beiuş, problema o reprezintă Serviciul Public Local de Evidenţă a Persoanelor. În prezent, acest serviciu are 4 persoane detaşate, 9 angajaţi şi un şef de serviciu şi serveşte o populaţie de 65.000 de persoane, din municipiu şi comunele arondate (Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Holod, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Roşia, Şoimi, Tărcaia şi Uileacu de Beiuş). Joi, 15 iulie, în Sala Mică a Primăriei municipiului Beiuş, a avut loc o întâlnire a membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Ţara Beiuşului" cu Marcel Iova, directorul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Bihor. Scopul întrunirii a fost găsirea unei soluţii pentru ca populaţia din comunele arondate Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Beiuş să poată beneficia în continuare de existenţa acestuia. În acest sens, primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, a arătat că singura soluţie este ca fiecare dintre primăriile arondate la serviciul de evidenţă a persoanelor din Beiuş să plătească o cotizaţie prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Ţara Beiuşului" pentru a susţine angajaţii serviciului amintit. Altfel, preciza primarul Domocoş, numărul de angajaţi va fi de maxim 3, raportat doar la populaţia urbei, iar în acest caz, unităţile administrativ-teritoriale arondate serviciului vor avea următoarele alternative: să înfiinţeze birouri proprii de evidenţa persoanelor sau să-i pună pe săteni în faţa unor deplasări lungi şi costisitoare până la Oradea pentru rezolvarea unor probleme care implică acte de identitate sau documente de stare civilă.
Marcel Iova a prezentat criteriile de înfiinţare a unui serviciu de evidenţă a populaţiei şi a concluzionat arătând că varianta cea mai eficientă şi ieftină ar fi menţinerea actualului sistem, unul funcţional, directorul orădean susţinând şi el propunerea primarului Adrian Domocoş.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.