Bacalaureatul începe cu o simulare
Peste 7.000 de elevi bihoreni intră peste o lună în febra probelor de Bacalaureat. Potrivit calendarului, în perioada 15 - 17 februarie vor fi evaluate competenţele de comunicare în limba română, între 19 şi 29 aprilie sunt programate evaluările aşa-numitelor competenţe digitale (utilizarea calculatorului), iar în intervalul 31 aprilie - 4 mai va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice la limbile moderne. Până atunci, elevii claselor a XII-a vor participa miercuri, 20 ianuarie, de la ora 13.00, la o simulare a probei de competenţe digitale.
Noul sistem de evaluare a absolvenţilor de clasa a XII-a aduce schimbări majore în structura de examinare. Pentru a mai scădea tensiunea în cele două săptămâni de Bacalaureat, începând din acest an, trei probe se vor desfăşura pe perioada mai multor luni. Cele trei probe de competenţe vor oferi fiecărui candidat un certificat de competenţă care va atesta nivelul de pregătire al utilizatorului. În loc de note se vor acorda următoarele competenţe: "medii", "avansate", experimentate", aşa că niciun elev nu va mai pica aceste probe orale. La evaluarea competenţelor de comunicare în limba română, candidaţii vor primi un text, nu neapărat literar, prin care nu se vor urmări cunoştinţele de literatură, doar cele de utilizare a limbii române. Pentru evaluarea competenţelor în materie de limbi străine, absolvenţii vor avea de trecut trei probe: una scrisă, de maximum 30 de minute, una orală, de maximum 15 minute, şi o probă de înţelegere a unui text audiat. Evaluarea pentru competenţele digitale pare să ridice câteva probleme tehnice, motiv pentru care miercuri în toate unităţile şcolare cu clase terminale se va proceda la o simulare a acestui test. Nu toţi elevii vor participa, directorii au primit instrucţiuni să selecteze atâţia elevi câte calculatoare sunt conectate la internet. Simularea va începe la ora 13.00, iar elevii, pe parcursul a 90 de minute, vor primi două fişe de lucru. În prima parte ei vor trebui să-şi demonstreze cunoştinţele în materie de internet, după maximum 30 de minute conexiunea urmând să fie oprită. În a doua parte vor primi o fişă prin care se va urmări testarea noţiunilor elementare de calculator. "Prin această nouă programare a datelor examenelor se urmăreşte decongestionarea lor, în anii trecuţi acestea fiind concentrate în două săptămâni. La probele orale toţi candidaţii vor primi certificate de competenţă fie pentru utilizator mediu, fie utilizator avansat sau utilizator experimentat. Profesorul elevului se va afla în sala de evaluare şi nu va permite schimbarea ierarhiilor", a precizat Dorel Luca, inspector general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
NICI PROFESORII NU AU STIUT DA NOI.....VAI STEAUA NOASTRA SA LE REZOLVE BOC PE ASTEA,DACA IA CINEVA ACEST EXAMEN ATUNCI A FURAT.