Deputatul Crin Antonescu este un personaj abraziv: vorbeşte mult, în falset, are breton strâmb şi o părere promptă despre orice. Numai că, atunci când a cuvântat de bunăvoie şi nesilit de nimeni despre apucăturile şi rapacităţile unor liberali foarte sus-puşi, toate urechile s-au ciulit indispuse. A ieşit o burzuluială generală şi reprehensibilul Crin a fost chemat la urecheală. După vreo două ceasuri, când lumea mai începuse să creadă că va ieşi din şedinţă cu bretonul jumulit şi jucăriile luate, surpriză: deputatul răzvrătit şi subiectul oprobiului său au fredonat în duo despre nevoia de unitate şi imagine bună a liberalilor. Crin Antonescu a rămas deputat-şef PNL la Cameră şi Bogdan Olteanu nu s-a dat plecat de la Comisia de privatizare a CEC. Senatorul Antonie Iorgovan nu poate fi adus la acelaşi numitor cu deputatul Crin Antonescu. Doar că Antonie Iorgovan este un personaj nesuferit. De la alt partid. Trăieşte ca rentierii din aura încă valabilă de părinte al Constituţiei şi, după cum nu au obosit să scrie unele gazete, este gratulat cu gingaşul apelativ de tată al... rău-famaţilor. Antonie Iorgovan a avut judecăţi expeditive şi necondiţionate despre moravurile celor din jurul lui Adrian Năstase şi despre ideile din mintea lui Mircea Geoană. După ce l-a îngăduit şi l-a îngăduit, partidul l-a pus pe liber. Iorgovan este ceea ce a mai fost: senator. Adrian Năstase a ajuns un oarecare deputat. Mircea Geoană a rămas şef de partid şi are timp să bată mingea de baschet în parc. Este greu de crezut că un partid monocord ca PD, care vieţuieşte după principiul diapazonului, mai e pasibil de lipsă de armonie. Noroc că există Radu Berceanu. Azi senator, dar nu oarecare, de vreme ce tot este curtat pentru declaraţii instantanee. Nu neapărat fluierături în biserică, dar altceva decât litaniile şi mantrele lui Boc. PD merge înainte, la cârmă cu navetistul Emil şi poate Berceanu va ajunge ce-a fost odată. Au şi partidele supăraţii lor. Nu neapărat de felul celor de mai sus. Cu rol de peşti-sanitari. Decorativi, filtru de atmosferă, izvor de declaraţii, maeştrii nevăzuţi de ceremonii în jocuri de societate, buni oricând pentru reciclarea capitalului de imagine. Pot fi toleraţi, convertiţi, pervertiţi, folosiţi. Nici o formaţiune care se pretinde nu-şi poate permite să-i lipsească din galerie. Chiar dacă ar fi în ultimul rând, vocea lor se aude. Nu pot să lipsească din dansul de-a bunii şi de-a răii. Nu că i-ar face pe cei buni să pară şi mai buni. Cu sau fără Iorgovan, va fi Adrian Năstase un politician şi mai dedicat serviciului public? Sau Mircea Geoană îşi va ridica partidul în sondaje cu viteză de rachetă? Sau Emil Boc va avea şi păreri proprii? Este o nevoie de rebeli. Dacă se poate, autentici. Până şi defunctul partid unic îi avea. Cât de autentici, greu de judecat. Longevivi, în microcosmosul unei colivii aurite. După ce uşa coliviei s-a deschis, unii au ajuns preşedinţi.