Scoringul de credit în România: ce este, cum se calculează și cum îl îmbunătățești în 90 de zile

Un număr de trei cifre, între 300 și 850, decide dacă primești creditul și la ce dobândă. Analizăm din ce se compune și ce anume poți schimba, realist, într-un singur trimestru.

De fiecare dată când un solicitant depune o cerere pentru un credit ipotecar, un împrumut de nevoi personale sau un card de credit, banca primește despre el, în câteva secunde, o singură cifră. Nu o calculează banca, ci Biroul de Credit - o companie privată care activează pe piață din 2004 și care, din martie 2009, calculează după metodologia Fair Isaac Corporation, binecunoscutul scor FICO. De regulă, solicitantul nu vede această cifră și nu o poate influența direct. Însă tocmai ea desparte, cel mai adesea, aprobarea de refuz și dobânda „standard” de una majorată. Mai jos: cum funcționează mecanismul, ce ține el minte despre tine și ce pârghii se mișcă efectiv în 90 de zile, și care nu.

Ce se ascunde în spatele celor trei cifre

Biroul de Credit nu este nici autoritate de reglementare, nici creditor, ci o bază de date centralizată. Băncile, instituțiile financiare nebancare IFN și societățile de leasing transmit lunar informații despre modul în care persoanele fizice își gestionează împrumuturile: sume, termene, restanțe, cereri noi. Pe baza acestor date, un algoritm atribuie fiecărui debitor un scor cuprins între 300 și 850. Cu cât e mai mare, cu atât, statistic, e mai mică probabilitatea ca acea persoană să nu plătească.

Un detaliu care în România se pierde des din vedere: scorul se calculează automat, fără intervenție umană, și doar dacă despre persoană există un minim de informații,  de regulă, cel puțin un credit cu două actualizări în sistem. Dacă istoricul lipsește cu totul, scorul FICO pur și simplu nu se calculează, iar pentru bancă rămâi o „foaie albă” ceea ce, la rândul ei, nu e un avantaj. Odată cu scorul, creditorul vede până la patru „coduri-motiv” explicații scurte despre ce anume trage nota în jos față de maximul posibil. Practic, o hartă gata făcută a ceea ce ai de reparat. 

Din ce se compune scorul

Modelul FICO nu depinde de un singur indicator, el cântărește comportamentul debitorului pe cinci categorii, cu ponderi diferite. Distribuția este standard și identică pentru toți:

Observația care merită reținută din acest tabel: primii doi factori dau aproximativ două treimi din rezultat. Disciplina plăților și nivelul de îndatorare hotărăsc aproape tot; diversitatea gamei de produse reprezintă un avantaj apreciat, însă rămâne un factor secundar. Tocmai de aceea, majoritatea scenariilor de îmbunătățire rapidă se învârt în jurul primelor două rânduri.

Scorul Biroului nu înseamnă și decizia băncii

Aici se ascunde o confuzie frecventă. Biroul de Credit nu aprobă și nu respinge cereri, el doar furnizează datele. Decizia o ia fiecare creditor în parte, aplicând peste raport propriile reguli. Băncile au un scoring intern care ține cont de ce FICO nu vede: mărimea și stabilitatea venitului, angajatorul, istoricul relației chiar cu banca respectivă. Două bănci pot da verdicte diferite pentru același profil, iar un IFN aprobă, nu de puține ori, ceea ce banca a refuzat.

Peste toate acestea stă o limită prudențială fermă. Din 2019, Banca Națională a României (BNR) menține un plafon al gradului de îndatorare (DTI): ratele lunare totale nu pot depăși 40% din venitul net la creditele în lei (45% pentru prima locuință) și doar 20% la cele în valută. Multe bănci se asigură în plus și impun un prag intern și mai jos de 35-38%. Măsura, judecând după datele chiar ale BNR, funcționează: ponderea creditelor neperformante ale populației a coborât, spre toamna lui 2025, la circa 2,85%. Concluzia practică pentru debitor e simplă: nici măcar un scor FICO impecabil nu te salvează dacă, după formula gradului de îndatorare, rata nu încape în venit. Scorul și gradul de îndatorare sunt două filtre distincte, iar tu trebuie să treci de amândouă.

Ce influențează scorul și pentru cât timp

Datele din Biroul de Credit nu se păstrează la nesfârșit, dar nici nu se șterg la cerere. Atât istoricul pozitiv, cât și cel negativ rămân în sistem patru ani. Nuanța-cheie, trecută sub tăcere de unii intermediari : pentru o restanță neachitată, acest termen de patru ani nici măcar nu începe să curgă. Cât timp datoria nu e închisă, „ceasul” stă pe loc. De aceea, primul pas către refacerea istoricului nu este „ștergerea din Birou”, ci achitarea datoriei. 

De aici și avertismentul care revine constant în spațiul românesc: ofertele contra cost de „ștergere din Biroul de Credit” înainte de termen sunt înșelătoare. O restanță reală nu poate fi ștearsă. Gratuit se pot corecta doar datele eronate și aceasta este o pârghie separată, perfect legitimă: dacă banca a transmis o înregistrare incorectă, ai dreptul să ceri rectificarea ei. Raportul propriu, de altfel, se poate obține gratuit de pe site-ul oficial birouldecredit.ro, iar o astfel de autoverificare nu îți afectează scorul. 

Ce poți schimba realist în 90 de zile

Răspunsul cinstit: într-un trimestru nu poți rescrie istoricul, dar poți urni scorul simțitor cu condiția să lucrezi cu pârghiile rapide și să nu-ți faci iluzii în privința celor lente. Distincția aici e esențială.

Rapid (în interval de 90 de zile) poți influența trei lucruri.

• Primul - gradul de utilizare a limitelor. Datele se actualizează lunar, așa că scăderea soldului pe cardurile de credit sub 30% din limită se reflectă în scor, practic într-un ciclu-două; e cea mai subestimată și mai rapidă pârghie după disciplina de plată.
• Al doilea - statutul de restanță activă. Achitarea datoriilor curente nu va șterge înregistrarea, dar va ridica statutul de „restanță activă”, pe care mulți creditori îl verifică separat (o cerință tipică, fără restanțe active în ultimele șase luni).
• Al treilea - cererile noi. E de ajuns pur și simplu să încetezi să le mai depui: fiecare cerere din ultimele șase luni apasă pe scor, iar peste un trimestru o parte din această presiune dispare de la sine.

Lent, tot ce ține de structura istoricului. Vechimea medie a conturilor, durata istoricului, restanțele vechi adaugă puncte în ani, nu în luni. Un default real, cum spuneam mai sus, va sta agățat patru ani de la momentul achitării. A încerca să grăbești asta e imposibil; poți doar să nu încurci procesul - adică să nu închizi conturile vechi, care îți prelungesc istoricul.

Un plan rezonabil pe 90 de zile arată astfel

• Prima lună - obții raportul, cauți erorile și depui cererea de rectificare, achiți orice restanță activă, setezi plăți automate ca să elimini noi întârzieri.
• A doua - reduci țintit gradul de îndatorare pe carduri și nu deschizi nimic nou.
• A treia - aduni două-trei cicluri de plăți impecabile, care vor intra în raport, și abia apoi, dacă e cazul, depui o cerere nouă. Rezultatul depinde de punctul de plecare: pentru un debitor cu utilizare mare a cardurilor, dar fără restanțe, progresul poate fi vizibil; în cazul persoanelor cu datorii neachitate, statutul din raportul de credit se poate actualiza într-un trimestru, însă istoricul negativ continuă să atârne greu.