Unul dintre cei mai iubiţi interpreţi din România, Ştefan Bănică, a concertat joi seara la Casa de Cultură a Sindicatelor. Oradea face parte dintre alte 11 oraşe din România, plus Chișinău, în care artistul şi-a promovat cel mai nou material discografic, al şaisprezecelea, intitulat „Picat din Lună”. (sursa foto: Vali Greceanu)
Actualitate
CM de dresaj pentru ciobăneşti belgieni - Un orădean, printre cei mai buni din lume
Recent, la Gorliz în Spania, s-a desfăşurat Campionatul Mondial Mondioring 2017. La categoria a 3-a, categoria cea mai înaltă şi cu gradul de dificultate cel mai ridicat, orădeanul Alexandru Bondar s-a clasat pe locul al 20-lea dintr-un total de 51 de persoane venite de pe întreg mapamondul.
- 26 Octombrie 2017
- Citeste
Turişti rătăciţi, persoane accidentate pe pârtie sau maşini înzăpezite - Jandarmii montani implicaţi în sute de misiuni
În cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor funcţionează două posturi de jandarmi montani, în staţiunile Stâna de Vale şi Padiş. Jandarmii montani execută misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi pe traseele turistice din zona acestora. La cele două posturi montane serviciul se execută permanent.
- 26 Octombrie 2017
- Citeste
Unul dintre cele mai tinere oraşe din ţară - Marghita, la borna 50
Marghita împlineşte azi 50 de ani de când a fost promovată la rang de oraş. Mai exact, în data de 27 octombrie 1967 a fost emis Decretul de Stat prin care comuna Marghita a devenit oraş, iar după 36 de ani, în luna decembrie a anului 2003, a devenit municipiu.
- 26 Octombrie 2017
- Citeste
România trece la ora de iarnă
În noaptea de sâmbătă spre duminică (28/ 29 octombrie) România va trece la ora oficială de iarnă, schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4.00 a dimineții de 29 octombrie devine ora 3.00.
- 26 Octombrie 2017
- Citeste
Demis politic, managerul de la Ambulanță răspunde tot politic - Coaliția din CJ s-ar putea sparge
Revocat de ministrul Sănătății miercuri, 25 octombrie, aparent fără niciun motiv, managerul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor și-a făcut ieri un scurt bilanț, a spus că a contestat în instanță măsura și a sugerat că alianța PSD-UDMR-ALDE ar putea pierde conducerea Consiliului Județean Bihor, dacă situația nu se va schimba.
- 26 Octombrie 2017
- Citeste
Rapoarte la şedinţa Colegiului Prefectural - De la autostradă, la munca la negru
Ordinea de zi a Colegiului Prefectural de ieri a cuprins un raport de activitate pe 9 luni al Direcției pentru Agricultură Bihor și o informare cu privire la măsurile luate de către ITM Bihor în domeniul combaterii muncii fără forme legale.
- 25 Octombrie 2017
- Citeste
O femeie a murit şi alte cinci persoane au fost rănite - Accident mortal pe Borşului
O femeie în vârstă de 54 de ani şi-a pierdut viaţa şi alte cinci persoane au fost rănite, trei fiind în stare foarte gravă, în urma unui accident produs, marţi seara, pe Şoseaua Borşului din Oradea.
- 25 Octombrie 2017
- Citeste
Ambulanța Bihor - Managerul, schimbat fără explicaţii
Fără niciun motiv, fără nicio explicație, așa spune fostul șef al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor, Gheorghe Pintea, că a fost schimbat de ministrul Sănătății, bihoreanul Florian Bodog. Până la numirea unui nou șef, conducerea interimară va fi asigurată de directorul medical Liciniu Venter.
- 25 Octombrie 2017
- Citeste
Trupa Arcadia s-a întors din Brazilia - Gulliver, un spectacol în două festivaluri
În perioada 4 - 14 octombrie, Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria a participat cu spectacolul „Gulliver” la două festivaluri din Brazilia: Festivalul Internațional Intercâmbio de Linguagens, ediția a XV-a, care s-a desfășurat la Rio de Janeiro și Festivalul Internațional de Teatru Bonecos de Canela, aflat la a XXIX-a ediție.
- 25 Octombrie 2017
- Citeste


