Curtea de Apel va decide, mâine, dacă suspendă sau nu greva feroviarilor din infrastructură, după ce instanţa a decis deja că protestul mecanicilor de locomotivă şi al angajaţilor din depouri - intrat, astăzi, în cea de-a 14 zi de gre
Actualitate
Cişmele noi pentru orădeni
O dată cu modernizarea municipiului Oradea apar şi "noutăţi" în peisaj. Este vorba de noile cişmele, având înălţime de un metru, frumos nichelate. Zilele trecute, cei care au traversat Parcul 1 Decembrie au putut observa faptul că î
- 21 Iunie 2005
- Citeste
Modernizări la RAR Bihor
Prefectul Ilie Bolojan a prezentat ieri stadiul în care se află lucrările la noul sediu al Serviciului Permise de Conducere, de pe strada Dunării nr. 2, intrarea dinspre Casa Judeţeană de Pensii. Cu toate că au fost efectuate o serie de modificări pentru
- 21 Iunie 2005
- Citeste
Cărţi pentru olimpicii bihoreni
Senatorul PRM Verginia Vedinaş a oferit olimpicilor bihoreni 700 de cărţi de beletristică, în valoare totală de aproximativ 70 de milioane de lei. Acestea au fost înmânate de către preşedintele Organizaţiei de Tineret România Mare, cons
- 20 Iunie 2005
- Citeste
La Selgros, clientul are ultimul cuvânt
Inaugurat la Oradea în data de 8 martie, cel de-al 8-lea magazin din reţeaua naţională Selgros Cash & Carry a trecut cu bine de pragul primelor 100 de zile în care s-a aflat la dispoziţia bihorenilor. Singura "nemulţumire" a directorului unităţii,
- 20 Iunie 2005
- Citeste
Poliţiştii bihoreni îşi scot muşchii la control
Semestrial, poliţiştii susţin mai multe probe de evaluare a calităţilor fizice şi psihice, în cadrul cărora oamenii legii obţin bareme pe baza cărora le sunt acordate calificative. Acestea diferă în funcţie de postul ocupat de fiec
- 18 Iunie 2005
- Citeste
De la 4000 de metri, orice salt în gol e un urcuş spre propria performanţă
Un minut de cădere liberă de la 4.000 de metri este pentru mulţi un vis irealizabil. O astfel de şansă poate fi, însă, oferită de Aeroclubul "Smaranda Brăiescu" din Oradea care, în aceste zile, a închiriat un avion particular capabil să
- 18 Iunie 2005
- Citeste
Acţiune preventivă în căminele studenţeşti din Oradea
Joi, poliţiştii orădeni au organizat în municipiul Oradea nu mai puţin de trei acţiuni preventive, una dintre acestea desfăşurându-se în căminele studenţeşti, în urma acestora oamenii legii aplicând trei sancţi
- 18 Iunie 2005
- Citeste
La închiderea ediţiei
Sandokan sub..."perfuzie"? Recentul control de fond al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care s-a efectuat timp de două săptămâni şi în Oradea, a creat emoţii unor poliţişti care se credeau unşi pe viaţă şi
- 18 Iunie 2005
- Citeste
Zona Metropolitană atractivă pentru BCR
Comunitatea orădeană a devenit, în perspectiva demarării unor investiţii de mare amploare pentru întreaga zonă, un partener credibil pentru reprezentanţii Băncii Comerciale Române. După ce săptămâna trecută a fost
- 15 Iunie 2005
- Citeste


