Formaţia Boney M, solistul rock maghiar Demjen Ferenc, trupa System şi Luminiţa Anghel vor fi prezenţi duminică, 21 august, la Oradea, pentru a susţine un concert extraordinar. Evenimentul este inclus în cadrul manifestărilor care se vor desfăşura, la acea dată, în oraşul de pe Crişul Repede, prin proiectul cultural "Fereastră spre Europa", organizatori fiind Consiliul Judeţean Bihor şi Consiliul Local al municipiului Oradea. Sub genericul "Fereastră spre Europa", duminică, 21 august, la Oradea, va avea loc o serie de manifestări cultural-artistice. Programul va debuta la ora 11.00, cu un concert al orchestrei "Musica Grato Himi", din regiunea Toyama, Japonia, urmat de un proiect susţinut de Primăria municipiului Debrecen, intitulat "Debrecen 2010 - capitala culturală a Europei". În continuare, va avea loc un concert al orchestrei "Corpo Bandistico Citta di Porto Sant` Elpidio", din Italia, precum şi o conferinţă de presă de la ora 12.10. Intrarea este liberă. În parcarea de lângă statuia lui Mihai Eminescu, între orele 11.00-14.00, se va desfăşura o expoziţie florală şi, nu în ultimul rând, un spectacol al trupelor de majorete Juventus, Aranypalma, din Oradea, Syluette Group, din Valea lui Mihai, Princess, din Salonta, şi Smile Girls, din Marghita. Manifestarea va continua, între orele 14.30 - 16.00, cu "Parada Florilor", marş festiv al trupelor de majorete, acompaniat de orchestrele muzicale "Musica Grato Himi", "Corpo Bandistico Citta di Porto Sant Elpidio" şi de compoziţiile florale. Traseul: Parcare - str. Tudor Vladimirescu - B-dul Decebal - B-dul Dacia - str. Transilvaniei - B-dul Ştefan cel Mare - str. Berzei - str. Olimpiadei. Concertul de muzică uşoară va fi susţinut, între orele 17.00 - 22.00, de formaţia Sistem şi Luminiţa Anghel, Boney M şi Demjen Ferenc. Biletele pot fi procurate de la Casa de de Cultură a municipiului Oradea (luni-vineri, orele 9.00-13.00), de la Complexul Cultural Băile Felix (luni-vineri, orele 9.00-12.00), de la Teatrul de Stat Oradea (luni-sâmbătă, orele 10.00-13.00, 17.00-19.00) şi de la Casa de Cultură a Tineretului (luni-sâmbătă, 9.00-12.00). Preţul unui bilet este de 100.000 lei vechi.