Construită în anul 1744, adică cu peste 260 de ani în urmă, biserica de lemn (stejar încrustat) din satul Josani, comuna Măgeşti, este singura de acest gen de pe valea Crişului Repede. Impresionantă prin frumuseţea stilului, înt&a
Actualitate
O avanpremieră pentru semicentenarul de anul viitor
Zilele oraşului Ştei 2005 Se împlinesc, în 2005, 49 de ani de la ridicarea Şteiului la rangul de oraş, eveniment legat de dezvoltarea mineritului în zonă, la Băiţa. De aceea, sărbătorile minerilor şi ale urbei, sunt, firesc, î
- 15 August 2005
- Citeste
Ploi, furtuni şi grindină în toată ţara
Toate prefecturile din ţară au primit o atenţionare din partea Administraţiei Naţionale de Meteorologie conform căreia, de astăzi până vineri dimineaţă, în toate regiunile vor cădea ploi însemnate cantitativ, furtuni şi c&
- 15 August 2005
- Citeste
Două luni pentru depunerea cererilor de retrocedare
Executivul a aprobat, zilele trecute, regulamentul de aplicare a legislaţiei în domeniul funciar, printr-o hotărâre care reduce termenele prevăzute pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Termen limită - 22 septembrie 2005 Solicitanţii trebuie să
- 15 August 2005
- Citeste
MASH, la a X-a ediţie
Antrenamente susţinute, aventură şi salvări cu surprize În perioada 4-10 august, în Munţii Bihor, zona Glăvoi, s-a desfăşurat tabăra Medical Adventure School in Holiday (MASH), ajunsă acum la cea de-a X-a ediţie. Este prima dat
- 13 August 2005
- Citeste
Expediţia "Matterhorn 2005"
Patru orădeni pornesc spre Munţii Alpi Patru alpinişti orădeni, împreună cu doi colegi de-ai lor din Sighetu Marmaţiei, vor porni mâine în expediţia "Matterhorn 2005", care se va desfăşura în Munţii Alpi. Ei continu
- 13 August 2005
- Citeste
Urmează... răsplata în cazul Priplata
Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestorul Nelu Pop, a declarat, ieri, că ancheta pentru elucidarea condiţiilor în care Frantisek Priplata a trecut graniţa României în mod fraudulos se află într-un stadiu avansat ş
- 13 August 2005
- Citeste
"O sărbătoare a Şteiului, plină de bucurii şi satisfacţii"
Cu ocazia sărbătoririi Zilelor Oraşului doresc să transmit tuturor locuitorilor Şteiului toate gândurile mele de bine şi să îi asigur de toată consideraţia mea. În cei peste 500 de ani de atestare documentară, Şteiul s-a
- 13 August 2005
- Citeste
ZILELE ORAŞULUI ŞTEI
"Zilele oraşului Ştei reprezintă un prilej fericit de a vedea acest oraş îmbrăcat în straie de sărbătoare şi de a ne bucura împreună de ceea ce am ridicat aici fiecare dintre noi. Organizăm împreună cu Primăria
- 13 August 2005
- Citeste
Zilele Şteiului, la a IX-a ediţie
În perioada 13-14 august, Şteiul îmbracă haine de sărbătoare, Zilele urbei ajungând la cea de-a IX-a ediţie. În organizarea suitei de manifestări s-au implicat Consiliul Local şi Primăria oraşului Ştei, sponsori fiind S.C. Eur
- 13 August 2005
- Citeste


