Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestorul Nelu Pop, a declarat, ieri, că ancheta pentru elucidarea condiţiilor în care Frantisek Priplata a trecut graniţa României în mod fraudulos se află într-un stadiu avansat şi că a fost deschis un dosar penal cu această cauză. Pe de altă parte, la începutul acestei săptămâni, inspectorul a dispus un control pe frontul de vest al ţării, în urma căruia şase şefi de sector au fost destituiţi. Şeful Poliţiei de Frontieră Române a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că a dispus controale care vizează inclusiv modul în care şefii inspectoratelor poliţiei de frontieră luptă împotriva corupţiei în rândul personalului propriu. La câteva zile de la sosirea, pe frontul de vest al ţării, a corpului de control, Nelu Pop spune că au fost depistate o serie de nereguli, inclusiv în ceea ce priveşte lupta împotriva traficului de persoane sau de autoturisme. "La Satu Mare au ieşit la iveală o grămadă de nereguli, motiv pentru care, începând de astăzi, şase şefi ai sectoarelor Negreşti Oaş, Tarna, Halmeu, Satu Mare, Bochiş şi Carei au fost destituiţi din funcţii. În total, în urma tuturor verificărilor efectuate în acest an, din cadrul IGPF au fost eliberate nu mai puţin de 65 de cadre din funcţiile de conducere", a precizat chestorul Nelu Pop. În privinţa IGPF Bihor, inspectorul general a menţionat că controalele sunt în plină desfăşurare, urmând ca la finalizarea acestora să fie aplicate eventualele sancţiuni. Pe de altă parte, referitor la ancheta în cazul omului de afaceri ceh, Frantisek Priplata, Pop a declarat că aceasta este într-un stadiu avansat, la cercetări contribuind şi alte structuri, printre care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, unde a fost deschis un dosar penal cu această cauză. "Vom stabili în curând pe unde a reuşit cehul să iasă din România şi să ajungă în Ungaria. Dacă va fi înfiinţată o comisie rogatorie care să-l audieze pe Frantisek Priplata în Cehia, doresc să fac parte din această comisie", a mai spus Nelu Pop. Priplata a fost condamnat la opt ani de închisoare, printr-o sentinţă definitivă, în cazul uciderii liderului de sindicat Virgil Săhleanu şi ar fi trebuit să îşi înceapă pedeapsa în data de 7 septembrie 2005.