Românii din PRM nu vor „utca” Reprezentanţii PRM Bihor sunt decişi să blocheze în contencioas administrativ aplicarea hotărârii, de curând adoptată în Consiliului Local Oradea, cu privire la inscripţionarea tăbliţelor cu numele străzilor
Actualitate
Schimbarea la faţă
Ca în fiecare an, la 6 august, creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc dumnezeiasca schimbare la faţă a lui Iisus Hristos, eveniment ce a avut loc în ultimul an al propovăduirii Sale. În vremea aceea, Mântuitorul se afla în părţile Cezareii lui F
- 05 August 2006
- Citeste
Decapitată în grădina casei
O bătrână din Toboliu a fost găsită, ieri, decapitată în grădina casei sale, autorităţile suspectând că a fost victima unui omor şi declanşând o amplă anchetă pentru depistarea autorilor. Cadavrul Mariei Morar, în vârstă de 70 de an
- 04 August 2006
- Citeste
Soluţia ascensiunii echipei FC Bihor este un investitor privat
Contribuabilii s-au cam săturat să dea bani pentru fotbal Dacă, până acum, proprietarii Clubului FC Bihor, Consiliul Local Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor, se lamentau neputincios că în absenţa unor investitori privaţi sunt nevoiţi să suporte această
- 04 August 2006
- Citeste
Caravana "Fresh Star - E natural să câştigi", la Oradea
23 de tineri din Bihor au răspuns, ieri, provocării echipei postului de televiziune Naţional TV de a participa la preselecţia pentru campania "Fresh Star - E natural să câştigi". Dintre ei, au fost aleşi zece, care vor evolua în deschiderea unui concert, organizat î
- 04 August 2006
- Citeste
Serviciu de mediere, informare şi consiliere profesională pentu romi
La Ţeţchea, Recent, Fundaţia Ruhama a demarat, în comuna Ţeţchea şi localităţile limitrofe, serviciul de mediere, informare şi consiliere profesională adresat persoanelor adulte de etnie romă aflate în căutarea unui loc de muncă. Serviciul va func
- 04 August 2006
- Citeste
Căile întortocheate ale justiţiei i-au adus unei bihorence peste 100 de dosare penale şi civile
O femeie din localitatea bihoreană Viişoara a ajuns să se judece în peste o sută de dosare pentru simplul fapt că a încercat să îşi facă dreptate. Deşi a obţinut, încă din anul 1997, o sentinţă penală definitivă favorabilă, bihoreanca n
- 04 August 2006
- Citeste
Păpuşarii îşi fac mendrele
De la alegeri încoace, nu trece o săptămână fără cel puţin un scandal care să ţină capul de afiş al vieţii politice româneşti. "Evenimentele" de acest gen urmează toate acelaşi scenariu, aşa că e mai greu de crezut că sunt întâmplă
- 04 August 2006
- Citeste
Tarife locale de referinţă, diferenţiate, pentru preţul gigacaloriei
Renunţarea la preţul naţional de referinţă al energiei termice va determina o creştere medie la nivel naţional a tarifului la gigacalorie cu 15-20%, a declarat, miercuri, Mircea Toader, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor. Guvernul a aprobat,
- 04 August 2006
- Citeste
Ample acţiuni pe şoselele bihorene
Miercuri, poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bihor au acţionat atât pe şoselele din municipiul Oradea, cât şi pe raza judeţului Bihor. Oamenii legii au aplicat 387 de sancţiuni contravenţionale, din care 153 pentru depăşirea limitelor le
- 04 August 2006
- Citeste


