O femeie din localitatea bihoreană Viişoara a ajuns să se judece în peste o sută de dosare pentru simplul fapt că a încercat să îşi facă dreptate. Deşi a obţinut, încă din anul 1997, o sentinţă penală definitivă favorabilă, bihoreanca nu a scăpat de procesele deschise împotriva sa ba de vecini, ba de funcţionarii primăriei sau chiar de către judecătorii pe care, de-a lungul timpului, femeia i-a recuzat. Povestea familiei Polyak începe din anul 1987, când aceasta a primit de la Statul Român un teren pentru construcţii în comuna Viişoara. După intrarea în vigoare a Legii fondului funciar, familia Polyak a solicitat primăriei din localitate împroprietărirea pe terenul cu pricina. Aici a intervenit administraţia locală, care, în loc să respecte suprafaţa iniţială, a atribuit o suprafaţă mult mai mică, diferenţa fiind trecută, ilegal, în proprietatea altui localnic. Practic, angajaţii primăriei au falsificat registrele originale şi au modificat suprafeţele în beneficiul unei alte persoane. "Aveam un teren de 0,15 hectare şi ne-am trezit cu numai 0,10. Numai că noi am construit acolo, avem anexe, grajduri, casa etc. Am acţionat primăria în instanţă, s-au făcut expertize şi s-a constatat falsul, astfel că, în anul 1997, am obţinut o sentinţă definitivă conform căreia trebuia să îmi primesc toate drepturile", povesteşte femeia. Numai că, deşi irevocabilă, hotărârea instanţei nu a fost pusă nici până azi în aplicare. Mai mult, pe numele Anei Polyak s-au deschis noi procese şi s-a emis chiar un ordin de executare silită. "Deşi avusesem câştig de cauză, m-am trezit cu executorul la uşă. Trebuia să îmi iau bunurile de pe diferenţa de teren care s-a furat. Şi iar am ajuns în instanţă. Am făcut contestaţii şi am cheltuit bani numai ca să îmi apăr drepturile", mai spune bihoreanca. În toate procesele intentate împotriva sa de familia care a intrat ilegal în posesia terenului, Ana Polyak a încercat să demonstreze că adevărul îi aparţine. Fără prea mare folos însă. "Au fost judecători care le-au dat lor câştig de cauză şi am fost nevoită să fac recurs, apel şi tot aşa. Culmea este că, în 2006, acelaşi complet de judecată dă în favoarea mea o sentinţă. Cu alte cuvinte, se judecă după cum bate vântul", este de părere Ana Polyak. Una peste alta, femeia a ajuns să aibă o cifră record de dosare: 104. Şi ca şi cum lupta pentru pământ nu ar fi fost suficientă, unul dintre magistraţii care a fost recuzat pe motiv că mai judecase cauza o dată, a acţionat-o şi el în instanţă. Astfel, deşi un complet recunoaşte falsul şi dă câştig de cauză familiei Polyak, altul vine şi spune că nu există nimic ilegal la mijloc şi dă câştig de cauză celeilalte familii. "Lucrul acesta se întâmplă de 14 ani. Suntem târâţi prin tribunale şi puşi pe drumuri la cheremul magistraţilor din Marghita şi Oradea. Solicit intervenţia Prefecturii Bihor şi în special a domnului prefect. Vom ajunge la Strasbourg dacă va fi cazul, unde voi arăta şi cum au încercat unii procurori orădeni să îmi ofere cadouri numai să renunţ la dreptul meu", mai spun membrii familiei Polyak.