Astăzi şi mâine, în Şuncuiuş vor răsuna acorduri de muzică rock, în imediata vecinătate a Peşterii Unguru Mare. Este vorba de cel de-al doilea festival în acest an, "Rock on rocks", organizat de către Grupul Organizatorilor din 1 Mai (GODIM) Pe parcursul c
Actualitate
Moş Teacă şi isteria aviară
A fost nevoie ca politicienii, prinşi cu restructurarea Guvernului, să pună batista pe ţambalul gripei aviare, pentru ca vocile specialiştilor să se poată face auzite, dincolo de goana mediatică după senzaţional şi deasupra bâlbelor penibile ale autorităţilo
- 08 Iunie 2006
- Citeste
Meşteşugul iuţelii de mână şi arta nebăgării de seamă Proiectantul, cu sacii în căruţă, contribuabilul, cu căruţa-n drum
Lucrările de reabilitare de pe strada Meşteşugarilor au fost oprite încă de anul trecut, circulaţia derulându-se, cu foarte mare greutate, pe un singur sens. Remedierea situaţiei, respectiv reluarea lucrărilor a fost tot amânată de executivul local, care dă vina p
- 08 Iunie 2006
- Citeste
Peste o mie de arme de foc, în Bihor
Inspectoratul General al Poliţiei Române a declanşat, la nivel naţional, în luna mai a acestui an, acţiunea de vizare a autorizaţiilor de deţinere sau, după caz, de folosire a armelor şi muniţiilor de către persoanele juridice. Acţiunea intitulată "Armurier
- 08 Iunie 2006
- Citeste
Apatenii au primit tricolorul ca semn de prietenie
În ideea pornită de Asociaţia pentru Cultură, Spiritualitate Dezvoltare a Relaţiilor Transfrontaliere din Oradea, de a apropia şi a se cunoaşte mai bine românii din Ungaria cu cei din România, a fost organizată, recent, o vizită la parohia Sfântul Gheorghe, din Or
- 07 Iunie 2006
- Citeste
Actualitatea culturală: Festival "Johann Michael Haydn"
Sub egida Filarmonicii de Stat, din Oradea, joi, 8 iunie, de la ora 19.00, la Basilica Romano-Catolică, din Oradea, va avea loc un concert vocal-simfonic, dedicat împlinirii a 200 de ani de la moartea compozitorului Johann Michael Haydn. La pupitrul dirijoral se va afla Franz Metz, din Germani
- 07 Iunie 2006
- Citeste
Ofensiva minoritarilor
Elemente radicale ale unor minorităţi cunoscute pentru agresivitatea lor s-au dat în stambă zilele trecute, dedându-se la provocări făţişe la adresa populaţiei majoritare, atât în Bucureşti, cât şi în Secuime. Parada homosexualilor şi comemorarea Tr
- 07 Iunie 2006
- Citeste
Circulaţie rutieră deviată Încep lucrările de reabilitare pe strada Iosif Vulcan
În perioada 7 iunie - 21 iulie, din cauza lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare care vor fi demarate în mai multe zone din municipiul Oradea, strada Iosif Vulcan va fi închisă total traficului rutier. Astfel, dinspre Piaţa Ferdinand către Parcul Tra
- 07 Iunie 2006
- Citeste
Bate vânt de referendum în comuna Oşorhei Verificarea listelor de semnături se apropie de final
Verificarea listelor cu semnături întocmite de localnicii din Oşorhei în vederea organizării unui referendum care să ducă la schimbarea din funcţie a actualului primar, Ioan Codău, este pe sfârşite, oamenii legii precizând că cel târziu vineri va fi făcut
- 07 Iunie 2006
- Citeste
Actualitatea culturală
Lansare de carte la Beiuş Mâine, începând cu ora 12.00, în sala Bibliotecii Colegiului Naţional "Samuil Vulcan" din Beiuş va avea loc prezentarea cărţii "Biblioteca gimnaziului greco-catolic de băieţi de la Beiuş 1828-1918", amplă cercetare istoriografică
- 06 Iunie 2006
- Citeste


