De la alegeri încoace, nu trece o săptămână fără cel puţin un scandal care să ţină capul de afiş al vieţii politice româneşti. "Evenimentele" de acest gen urmează toate acelaşi scenariu, aşa că e mai greu de crezut că sunt întâmplătoare: brusc se aprinde vâlvătaia te miri unde, se ambalează actorii din distribuţie, camerele de filmat focalizează, comentatorii îşi dau cu părerea, "boborul" stă cu ochii priponiţi în televizor, apoi totul se stinge la fel de neaşteptat cum a început, pentru a face loc altui scandal menit să nu ne lase să ne plictisim o clipă. Aceste spectacole ieftine acoperă o plajă largă de domenii, de la criza sistemului sanitar şi gripa aviară, până la confruntările politice şi activitatea serviciilor secrete sau a justiţiei. Toate, în fapt, nu sunt altceva decât focuri de paie. După ele nu rămâne decât ecoul găunos al vorbelor ce-au dat tensiunea fadă a clipei. Fără să se întâmple nimic. Acest circ gratuit a împins viaţa publică de la noi la marginile derizoriului. Consecinţele sunt pe măsura faptelor. Nu ne mai impresionează mare lucru - imaginaţi-vă o răpire, pe bune de această dată, a unor români în Irak. Ar putea crăpa cu zile, că n-ar mai tresări un fir de păr în capul cuiva de grija lor, oricât s-ar ambala presa dâmboviţeană. Dar o nouă campanie electorală împănată cu discursuri anti-corupţie şi promisiuni de mai bine ce efect ar putea avea asupra unui electorat amăgit de 16 ani încoace? Ei, bine, s-ar putea ca tocmai pe carenţele românilor la nivelul memoriei de lungă durată să mizeze sforarii vieţii noastre publice. Iar show-urile de doi bani ce umplu ecranele, într-o succesiune ameţitoare, au şi acest rol, de a spăla creierii şi de a împiedica stabilizarea unor repere şi a unor criterii în minţile celor mai slabi de înger. Pentru saltimbancii politici ai momentului nu contează câtuşi de puţin că se perpetuează, astfel, un provizorat tulbure, că ideea de democraţie este compromisă iremediabil de la o zi la alta şi că, în acest ritm şi în acest stil, ne blocăm singuri orice cale de acces la normalitate. Agitaţia superficială abate atenţia de la temele realităţii concrete şi întreţine artificial o lume paralelă, în care cei mulţi se scufundă anesteziaţi, pentru a reveni şi mai buimaci la viaţa lor de zi cu zi. Reţeta funcţionează perfect şi îşi are beneficiarii ei, puţini şi precişi. În ţara în care subiectele fundamentale sunt frânturi de film burlesc, ar fi nefiresc ca aruncarea pe piaţă a rezultatelor sondajelor de opinie să mai păstreze vreo urmă de seriozitate ori decenţă. Cu atât mai mult cu cât avem, şi din acest punct de vedere, o experienţă năucitoare. Potrivit celui mai recent sondaj CURS, cel mai credibil lider politic al momentului este nimeni altul decât Gigi Becali, pardon George, căci personajul a început să-şi revendice un apelativ demn de importanţa pe care şi-o arogă tot mai ostentativ. Latifundiarul preşedinte de club de fotbal este, de altfel, singurul preşedinte de partid care a obţinut notă de trecere la capitolul încrederii în spusele politicienilor. Există două variante: sondajul e pe bune şi ascensiunea liderului PNG reflectă un curent de opinie tot mai puternic sau avem de-a face cu obişnuitele umflări de rezultate pentru a influenţa opţiunile oamenilor. Altfel spus, din două una: ori pe mulţi i-a prostit de tot disperarea - şi oamenii sunt, în parte, de înţeles -, ori cineva ne ia pe toţi de proşti. În ambele situaţii, cei care poartă meritul ori vina unei asemenea poziţionări hilare a lui Becali împart cu populaţia răspunderea pentru derapajul dincolo de limitele grotescului. Mai devreme sau mai târziu, însă, păpuşari, actori şi public condamnabil de pasiv deopotrivă vor simţi pe pielea lor adevărul cuvintelor lui Nicolae Iorga: "Nu numai faptele rele se răzbună, ci şi nepăsarea".