În acest an, manifestările prilejuite de trecerea dintre ani vor căpăta amploare, ţinând cont de faptul că autorităţile vor să marcheze şi momentul aderării la Uniunea Europeană. Primăria Oradea a pregătit o serie de acţiuni menite să-i scoa
Actualitate
În doar câteva luni, peste 80 de petiţii pe agenda de lucru a Avocatului Poporului
Deschis la sfârşitul lunii mai a acestui an, Biroul Teritorial al Avocatului Poporului a înregistrat până în prezent un număr de 301 audienţe. În urma acestora au fost înregistrate peste 80 de petiţii, pentru 65 dintre acestea deschizându-se dosare, reprezen
- 29 Decembrie 2006
- Citeste
Lumea în 2006. Eşecul Americii
Fără a fi un an al şocurilor majore, 2006 a fost unul al acumulărilor de tensiune în diverse părţi ale globului. Cu unele din aceste situaţii de încordare ne-am obişnuit, ele datând de prea multă vreme pentru a nu intra în banalul cotidian. 2006 a adus,
- 29 Decembrie 2006
- Citeste
Revelion în UE, Aderarea la Uniunea Europeană, un vis care devine realitate
Peste trei zile, românii vor deveni cetăţeni europeni, statut ce aduce noi obligaţii, dar şi noi drepturi. Momentul aderării va fi marcat de autorităţile bihorene şi de poliţiştii de frontieră, în Vama Borş urmând a avea loc în noaptea de duminic
- 29 Decembrie 2006
- Citeste
Clădirea Prefecturii, încă în şantier
Lucrările la sediul Prefecturii continuă, acestea urmând să fie finalizate abia la sfârşitul lunii ianuarie a anului viitor. Valoarea totală a lucrărilor, care presupun introducerea sistemului de climatizare, înlocuirea instalaţiilor electrice, a pardoselilor, uş
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Retrospectiva anului politic 2006
Anul premergător aderării la Uniunea Europeană a stat sub semnul strădaniilor de a-i convinge pe oficialii de la Bruxelles să nu amâne momentul deschiderii uşilor pentru ţara noastră. Aceasta nu i-a împiedicat pe protagoniştii scenei politice să-şi vadă de d
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
"Curat... murdar, coane Fănică!", pe scena orădeană
Actorii Teatrului Naţional "I.L.Caragiale", din Bucureşti, vor juca astăzi, 28 decembrie, de la ora 18.00, pe scena Teatrului de Stat din Oradea, în spectacolul "Curat... murdar, coane Fănică!". Din distribuţie fac parte: Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Monic
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Sărbătoare la "Feeling Dance"
Filarmonica de Stat Oradea a găzduit, recent, festivitatea de închidere de an a Clubului de dans sportiv "Feeling Dance" din Oradea. În cadrul manifestării au fost prezentate cele mai bune perechi ale clubului, precum şi un spectacol de Crăciun de neuitat. Crăciunei, dan
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Expoziţie de Ziua culturii române şi maghiare
Conducerea Clubului Fotografic "Nufărul", din Oradea, încheie anul 2006 cu rezultate deosebite, concretizate printr-o serie de manifestări naţionale şi internaţionale fără precedent. Mai mult, pentru anul viitor, pregăteşte un Salon internaţional de artă fotografi
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Premii pentru câştigătorii concursului "Patrimoniul meu"
La Muzeul Ţării Crişurilor, din Oradea, a avut loc, recent, festivitatea de premiere a concursului pe internet "Patrimoniul meu", organizat de instituţia muzeală orădeană, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor şi Asociaţia "Prietenii Muzeul
- 28 Decembrie 2006
- Citeste


