În noaptea de revelion, Primăria îi invită pe orădeni la un ceai fierbinte şi un vin fiert
În acest an, manifestările prilejuite de trecerea dintre ani vor căpăta amploare, ţinând cont de faptul că autorităţile vor să marcheze şi momentul aderării la Uniunea Europeană. Primăria Oradea a pregătit o serie de acţiuni menite să-i scoată pe orădeni din case, zona centrală fiind locul în care orădenii îşi vor da întâlnire cu muzica şi distracţia.
Acţiunile vor debuta în 31 decembrie la ora 18.00, când, în holul Primăriei, orădenilor li se vor elibera, simbolic, buletine de cetăţean european. Prezenţa lor în zona centrală va fi răsplătită de către organizatori cu ceai fierbinte şi vin fiert. De asemenea, pentru momentul aderării, executivul local va împărţi gratuit câte un steag, al României şi al Uniunii Europene. De la ora 19.00, în faţa Primăriei Oradea va începe ceremonialul militar de ridicare a drapelului UE. În prezenţa oficialităţilor bihorene, la fel ca şi în celelalte oraşe reşedinţe de judeţ, în acordurile Fanfarei Poliţiei de Frontieră, la ora 19.30, va fi ridicat steagul UE. Programul artistic care va marca trecerea în anul 2007 debuteaza în 31 decembrie, la ora 19.00, şi se va încheia în data de 1 ianuarie 2007, la ora 2.00. Pe scena amplasată în parcarea de pe strada Independenţei vor susţine recitaluri Danger, Sylver (Belgia), Compact, Vivere, Ricky Dandel, Republic (Ungaria), Goombay Dance Band (Germania) şi No Mercy (SUA). Pentru cumpăna dintre ani, este pregătit un spectacol de lasere şi focuri de artificii. De la ora 00.15 va începe, de la poarta Primăriei Oradea, formarea lanţului uman, o provocare pentru orădeni, lansată de către organizatori. Lanţul ar trebui să reprezinte un gest simbolic de înfrăţire cu UE, aşa că traseul pe care îl va urma se va îndreapta spre graniţa cu Ungaria. Orădenii se vor putea alătura organizatorilor pe următorul traseu: Primăria Oradea - Pod Ferdinand - Corso - magazinul Crişul - Parcul Petofi - B-dul Dacia - Şoseaua Borşului spre Debreţin. Acţiunea va fi monitorizată de mai multe camere de filmat, iar formarea lanţului uman va fi proiectată pe cele două ecrane imense amplasate în centrul oraşului. Orădenilor care vor dori să se alăture iniţiativei Primăriei Oradea li se va asigura transportul gratuit. Totodată, pentru persoanele care decid să petreacă Revelionul în stradă sunt organizate concursuri cu premii şi surprize. Mai mult, în noaptea de Revelion, lânga statuia lui Mihai Eminescu, vor fi amplasate chioşcuri de alimentaţie publică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.