Anul premergător aderării la Uniunea Europeană a stat sub semnul strădaniilor de a-i convinge pe oficialii de la Bruxelles să nu amâne momentul deschiderii uşilor pentru ţara noastră. Aceasta nu i-a împiedicat pe protagoniştii scenei politice să-şi vadă de disputele lor, de-a lungul unui an tensionat, cu scandaluri efemere şi deznodăminte amânate, precum şi cu prăbuşiri şi înălţări surprinzătoare. De departe, tema dominantă a fost integrarea. Anunţul oficial, prevăzut în primăvară, a fost amânat pentru toamnă, UE având nevoie de siguranţa că disputele de la Bucureşti nu vor afecta măsurile ce trebuiau luate pe ultima sută de metri. O dată prezentat raportul favorabil al Comisiei Europene, din luna octombrie, ciocnirile politicianiste, ţinute sub control până atunci, au răbufnit de câteva ori în scandaluri care au aruncat iarăşi o lumină nefavorabilă asupra credibilităţii clasei politice în ochii românilor şi asupra imaginii României în ochii Occidentului. Conflictul dintre preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu s-a cronicizat, iar accelerarea, în ultimele luni, a degradării relaţiilor dintre cele două palate, Cotroceni şi Victoria, arată că lucrurile se îndreaptă spre un deznodământ prelungit de nevoie de cei doi capi ai taberelor rivale din zona puterii. Implicit, şi relaţia PD-PNL a cunoscut o înrăutăţire, devenind limpede că mariajul formal se apropie de ruptură. Cu atât mai mult cu cât Theodor Stolojan şi cei câţiva excluşi din PNL, care i s-au alăturat, forţează crearea unui nou partid care să se alăture PD-ului în Alianţa D.A. Decizia de colaborare în plan parlamentar între PD şi încă inexistentul PLD, precum şi aceea de înfiinţare a unei fundaţii care să promoveze "unitatea dreptei", ambele luate ieri, indică intenţia de a înlocui PNL în cărţile guvernării cu o formaţiune obedientă lui Băsescu. Şeful statului a reuşit să-şi menţină cota din sondaje şi şi-a pus oamenii la şefia serviciilor secrete - după bizara fugă a lui Omar Hayssam -, preferând să numească un pesedist la conducerea SRI, decât să lase postul în mâna liberarilor. La rândul său, PD-ul a izbutit o inversare a raportului de forţe în Alianţă, acesta ajungând la 2:1 în favoarea democraţilor. În schimb, premierul Tăriceanu şi-a întărit autoritatea în partid, prin eliminarea nesupuşilor, şi-a impus favoritul la şefia Camerei Deputaţilor şi a propus, după un alt scandal de pomină, comisarul european din partea României. Până acum, primul-ministru s-a dovedit o nucă prea tare pentru a fi clintită din loc cu una, cu două. După integrare şi disputa preşedinte-premier, dosariada a făcut cea mai mare vâlvă. Din arhivele fostei Securităţi au ieşit la iveală noutăţi care au afectat imaginea câtorva politicieni. Numai a unora, însă. Mona Muscă, Dan Voiculescu şi Rodica Stănoiu au căzut victime investigaţiilor de la CNSAS. Ceea ce trebuia să fie un act de curăţare morală la vârful societăţii a eşuat, însă, lamentabil, devenind un simplu instrument de luptă politică. Aşa s-au dovedit a fi şi alte două iniţiative care au stârnit valuri, dar n-au urmărit decât şubrezirea poziţiilor ocupate de rivalii preşedintelui Băsescu: legea lustraţiei şi condamnarea comunismului. În tabăra opoziţiei, cele două partide consacrate au înregistrat pierderi în topul preferinţelor. PSD a resimţit, în planul imaginii, lovitura aplicată lui Adrian Năstase cu ajutorul DNA. Fostul premier a suferit cea mai gravă prăbuşire politică din istoria post-decembristă, el fiind nevoit să renunţe, în martie, la funcţiile de preşedinte executiv al partidului şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Şi acum, PSD se află în sondaje la aproape jumătate din procentele obţinute la alegeri, nereuşind să promoveze un mesaj coerent şi viguros, rostit de o voce convingătoare. Şi PRM-ul a înregistrat un recul, mai ales din cauza deplasării unui segment al electoratului său către PNG - ul lui Gigi Becali. Dacă Năstase a înregistrat contraperformanţa politică a anului, Gigi Becali poate fi declarat omul politic al anului 2006. Stăpânind peste o improvizaţie de partid cumpărat, pe care acum îl peticeşte cu intelectuali de vânzare, Becali a ridicat PNG-ul peste pragul parlamentar. Ieşirea PC de la guvernare are drept scop creşterea în sondaje a partidului care, cel puţin teoretic, se bucură de cel mai puternic sprijin mediatic. În ceea ce priveşte UDMR, aceasta şi-a radicalizat discursul, ameninţată fiind de succesul extremiştilor din secuime. Trăgând linie, remarcăm atmosfera preelectorală care a dominat anul 2006. Preocuparea exclusivă pentru disputele politicianiste şi dezvăluirile compromiţătoare vizându-i pe unii lideri au coborât şi mai jos clasa politică în ochii oamenilor, făcând posibilă ascensiunea spectaculoasă a unui lider populist.