Aproximaiv 5000 de absolvenţi de liceu vor susţine începând de luni cel mai serios examen din viaţa lor şi anume bacalaureatul, anul acesta fiind examenul mai complicat din câte au existat în ultima vreme.
Aproximaiv 5000 de absolvenţi de liceu vor susţine începând de luni cel mai serios examen din viaţa lor şi anume bacalaureatul, anul acesta fiind examenul mai complicat din câte au existat în ultima vreme.
În cadrul etapei naţionale a proiectului "Bune practici în educaţie pentru protecţia mediului", ce se desfăşoară în această perioadă la Oradea, echipajele prezente în urbea de pe malurile Crişului Repede au participat recent la o activitate de investigare la Lacul cu nuferi din Băile Felix.
Zeci de străzi din Oradea au fost inundate, ieri, în urma unei ploi torenţiale, în urma unei ploi torenţiale care a durat aproximativ 45 de minute, în mai multe zone unde canalizarea nu a funcţionat apa ajungând în curţile localnicilor, iar circulaţia a fost îngreunată sau chiar blocată pe mai multe artere din oraş.
Aproape o mie de bihoreni au apelat, în cursul anului trecut, la serviciile oferite de Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni, la care au acces gratuit. Persoanele care au diverse probleme în domeniile: sănătate, asigurări sociale, raporturi de muncă, drepturi şi obligaţii civile sau protecţia copilului se pot adresa în continuare Biroului, situat pe Bulevardul Magheru din Oradea.
Într-o conferinţă de presă, care a avut loc ieri, conducerea Universităţii Oradea a anunţat că este hotărâtă să reducă numărul facultăţilor din cadrul instituţiei de învăţământ superior, pentru a eficientiza funcţionarea acesteia.
După ce au trecut peste emoţiile cursului festiv, absolvenţii facultăţilor de la Universitatea Oradea trebuie să facă faţă, timp de două luni, emoţiilor pentru susţinerea lucrării de licenţă sau pentru examenul scris, unde este cazul.
La Editura Vicovia, a apărut, recent, cartea intitulată "Părintele Eftimie de la Huta: între mărturisire şi prigoană". Scrisă sub forma unei colecţii de articole, lucrarea avertizează asupra "victimelor" pe care a început să le facă ecumenismul în rândurile mărturisitorilor ortodocşi.
Ieri, la Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul", a fost ultima zi în care profesorii care vor să obţină un post de titular au putut să-şi depună dosarul pentru unul din cele 519 posturi scoase la concurs de ISJ Bihor.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor organizează mâine, 19 iunie, de la ora 10.00, la Casa de Cultură din Marghita, curs şi seminar de educaţie permanentă şi management cultural.
