Dublă sărbătoare în Galeria Foto Art
Întâmplător sau nu, cea mai recentă expoziţie din Galeria Foto Art din Oradea a fost vernisată sâmbătă, în ziua în care artistul fotograf Ştefan Toth A.FIAP, preşedintele Clubului Fotografic "Nufărul", îşi serba ziua de naştere. Expoziţia, intitulată "Tempus fugit", reuneşte lucrările artistului fotograf Vinko Sebrek, preşedintele Fotoclubului din Zagreb, Croaţia. De altfel, prezent la vernisaj, domnia sa i-a acordat lui Ştefan Toth titlul de membru de onoare al fotoclubului din Zagreb.
A devenit o tradiţie ca la fiecare doi ani, cu ocazia jurizării lucrărilor primite pentru Bienala Mondială "Premfoto", să fie vernisată, în Galeria Foto Art din Oradea, o expoziţie alcătuită din lucrările unui membru al juriului internaţional. De data aceasta, sâmbătă, în galeria orădeană, a fost deschisă expoziţia personală a artistului fotograf Vinko Sebrek, preşedintele Fotoclubului din Zagreb, Croaţia (unul dintre cele mai vechi din Europa), intitulată "Tempus fugit". Expoziţia, organizată cu ocazia aniversării a 50 de ani de activitate fotografică, este alcătuită din 80 de fotografii alb-negru şi color şi este dedicată familiei sale, ca simbol al aprecierii pentru susţinerea şi ajutorul acordat de-a lungul carierei sale şi rămâne la dispoziţia publicului până în 4 septembrie, în zilele de lucru, între orele 9:00 - 18:00, intrarea fiind liberă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.