Ieri, la sărbătoarea Sfântului Profet Ilie Tesviteanul, în Catedrala "Sfântul Nicolae" din Oradea, au avut loc hirotesiri şi hirotoniri ale unor aspiranţi la treapta preoţiei.
Ieri, la sărbătoarea Sfântului Profet Ilie Tesviteanul, în Catedrala "Sfântul Nicolae" din Oradea, au avut loc hirotesiri şi hirotoniri ale unor aspiranţi la treapta preoţiei.
În perioada 23-25 iulie, va avea loc ediţia a XIV-a a Zilelor comunei Sălacea, eveniment care va reuni o serie de manifestări atât sportive, cât şi de divertisment, pentru toate vârstele.
Primăria şi Consiliul Local al comunei Suplacu de Barcău organizează, în perioada 24-25 iulie a.c., un program cultural-artistic şi sportiv, cu ocazia celei de-a VII-a ediţii a Zilelor comunei.
Peste 30 de fete s-au înscris până în prezent la preselecţia organizată de Agenţia "Face2Face", la Lotus Center Oradea, în vederea participării la "Elite Model Look", unul dintre cele mai prestigioase concursuri de modele din lume.
După două procese-verbale prin care s-au constatat depăşiri ale limitelor maxime de zgomot admise de lege, activitatea restaurantului Grand Palace, din Piaţa 1 Decembrie, aparţinând omului de afaceri Radu Pentie, un apropiat al viceprimarului Gheorghe Carp, a fost suspendată pe o perioadă de 30 de zile printr-o decizie semnată de primarul Ilie Bolojan. Cu toate acestea, proprietarul localului îi acuză pe agenţii Poliţiei Comunitare Oradea că au săvârşit un abuz...
Cu toate că sesizările curg lanţ la Primăria Oradea în ce priveşte modul în care firma RER îşi onorează contractul privind serviciul de salubrizare menajeră, administraţia locală nu a aplicat nicio sancţiune operatorului de salubritate.
În luna mai a acestui an, în municipiul Oradea a luat naştere Asociaţia "Black Eagles - MC Oradea", adică Club Moto "Vulturii Negrii". Asociaţia îşi doreşte să se implice activ în evoluţia şi dezvoltarea motociclismului, să aibă un parcurs dinamic în tot ce înseamnă "fenomen moto" atât pe plan local cât şi naţional.
Chiar dacă vacanţa de vară este în toi, copiii au parte de nenumărate activităţi în Orăşelul Copiiilor. Teatru de păpuşi, cursuri de pictură, concurs de biciclete sunt doar câteva dintre acţiunile ce s-au desfăşurat în ultimele săptămâni în Orăşel. O noutate a reprezentat-o evenimentul de ieri, când cei mici au fost invitaţi să ia parte la orele de "Tradiţii şi folclor românesc".
