La Catedrala "Sfântul Nicolae" - Hirotonire întru diaconat
Ieri, la sărbătoarea Sfântului Profet Ilie Tesviteanul, în Catedrala "Sfântul Nicolae" din Oradea, au avut loc hirotesiri şi hirotoniri ale unor aspiranţi la treapta preoţiei.
Astfel, înainte de începerea Sfintei Liturghii Arhiereşti, lectorul Gheorghe Cioară a fost hirotesit întru ipodiaconat. A urmat celebrarea Sfintei Liturghii în cadrul căreia, referindu-se la momentul înălţător care urma, şi anume hirotonirea a trei diaconi, PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a arătat: "Ne bucurăm că astăzi (n.r. - ieri) trei tineri vor fi ridicaţi la treapta diaconatului. Este foarte important ca cei trei să aibă o conduită de aşa manieră încât lumea să vadă în ei adevăraţi oameni, adevăraţi preoţi". S-a trecut apoi la hirotonirea întru diaconat a ipodiaconilor Cristian Tiseliţă din Parohia Rozavlea, judeţul Maramureş, Marius Daniel Pisuc, din Parohia Sarasău, judeţul Maramureş, şi Marcel Ştefan Cristea, din Parohia Blaj. La eveniment au fost prezenţi numeroţi credincioşi, precum şi familiile celor patru aspiranţi la preoţie. Tot ieri, în Catedrala "Sfântul Nicolae" din Oradea, a avut loc un concert de muzică terapeutică susţinut de către artistul Gheorghe Iovu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.