Oradea, pe "harta" căutătorilor de frumuseţe
Peste 30 de fete s-au înscris până în prezent la preselecţia organizată de Agenţia "Face2Face", la Lotus Center Oradea, în vederea participării la "Elite Model Look", unul dintre cele mai prestigioase concursuri de modele din lume.
Înscrieri se mai fac astăzi, 22 iulie, între orele 15.00-20.00, la Lotus Center, la preselecţie putând participa tinere cu vârste cuprinse între 14 şi 21 de ani, cu înălţimea de minim 1,71 şi care cunosc cel puţin o limbă străină, experienţa în modeling nefiind o condiţie necesară. "Comparativ cu celelalte oraşe, numărul fetelor care au venit la preselecţie a fost mai mic. Poate şi din cauza faptului că multe sunt plecate în vacanţă sau pur şi simplu nu au avut curaj să vină. Tinerele interesate au însă posibilitatea să se înscrie şi online, pe adresa: www.elitemodellookromania.com", ne-a declarat Alexandra Coliban, deţinătorul licenţei Elite pentru România. În urma preselecţiei, vor fi alese orădencele care vor participa la finala naţională a concursului Elite Model Look. Finala Elite Model Look România 2010 se va desfăşura la sfârşitul lui septembrie, în Capitală, urmând să desemneze reprezentanta României la finala modială Elite Model Look. Juriul, alcătuit din celebrităţi şi specialişti în domeniu, nu va lua în considerare doar măsurile de model, ci şi inteligenţa, spontaneitatea, stilul şi o personalitate bine conturată. Ultima tuşă a concursului va fi trasată în luna noiembrie în Shanghai, China, finala aducând premii în valoare totală de peste 325,000 USD.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.