Pe data de 21 ianuarie executivul orădean pune în dezbatere publică noua Strategie de dezvoltare locală, în care sunt prezentate cele cinci domenii majore de intervenție: infrastructură, transport, mediu, administrație publică respectiv turism, reprezentând 44 de obiective și 20 proiecte majore.
Actualitate
După ger, lapoviţă şi ploi
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea, valabilă de astăzi, ora 10.00, până sâmbătă la ora 14.00, potrivit căreia vor fi intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte în toată ţara, iar la munte ninsori, însă vremea se încălzeşte uşor.
- 08 Ianuarie 2015
- Citeste
Sfinţitu-s-au apele Izvorului Minunilor!
Marţi, 6 ianuarie, de Bobotează, aşa cum tradiţia ultimilor ani ne-a obişnuit, un sobor de preoţi ortodocşi, în frunte cu protopopul onorific Ioan Nat Balint și protosinghelul Serafim Pop, starețul Mănăstirii de la Stâna de Vale, a sfinţit apele Izvorului Minunilor de la Stâna de Vale.
- 06 Ianuarie 2015
- Citeste
Zeci de persoane au suferit luxaţii şi fracturi pe munţii Bihorului - Frânge-oase pe pârtie
Zeci de turişti care şi-au petrecut ultimele zile în staţiunile Stâna de Vale şi Vârtop au suferit accidentări, fie din cauza echipamentului neadecvat, lipsa cunoştinţelor de schi sau chiar a alcoolului.
- 06 Ianuarie 2015
- Citeste
Vasile Rus, fost deţinut politic s-a stins din viaţă
Luni, 5 ianuarie a.c., s-a stins din viaţă, la vârsta de 86 de ani, fostul deţinut politic Vasile Rus(u), membru al Organizaţiei România Independentă, care a înfruntat închisorile în perioada comunistă.
- 06 Ianuarie 2015
- Citeste
Ger în toată ţara
Meteorologii au emis ieri seară o informare de vreme deosebit de rece, ger şi vânt puternic începând de azi, 6 ianuarie, ora 14.00 şi până în 9 ianuarie, ora 10.00.
- 05 Ianuarie 2015
- Citeste
Incertitudine la Municipalul orădean: şef nou sau interimat la interimat?! Spital de top, caut manager
Deşi, la sfârşitul anului trecut, la Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu" a fost inaugurat unul dintre cele mai performante blocuri operatorii dintr-o unitate medicală din România, Municipalul este încă în căutare de manager.
- 05 Ianuarie 2015
- Citeste
Revoluţionarii protestează de frica tăierii indemnizaţiilor - Cu steagul găurit în stradă
Câteva sute de revoluţionari au protestat ieri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, faţă de obligativitatea obţinerii de noi certificate, impusă la sfârşitul anului trecut, prin ordonanţă de urgenţă.
- 05 Ianuarie 2015
- Citeste
Premieră postdecembristă, la Beiuș - Revelion fără primar
Dacă în perioada comunistă nu erau organizate ieșiri în stradă, de Revelion, după Revoluția din Decembrie a devenit o tradiţie, la Beiuş, ca locuitorii urbei să se adune în centru pentru a sărbători împreună momentul trecerii dintre ani.
- 04 Ianuarie 2015
- Citeste
Copiii au marcat trecerea în noul an - Revelion cu magie
Cei mai mici dintre orădeni au marcat trecerea în 2015, în avans, autorităţile organizând şi de această dată un eveniment special doar pentru ei. Revelionul copiilor s-a desfăşurat în Orăşel, ca în fiecare an, atmosfera fiind întreţinută de magicieni, clovni, dansatori sau interpreţi.
- 04 Ianuarie 2015
- Citeste


