Revoluţionarii protestează de frica tăierii indemnizaţiilor - Cu steagul găurit în stradă
Câteva sute de revoluţionari au protestat ieri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, faţă de obligativitatea obţinerii de noi certificate, impusă la sfârşitul anului trecut, prin ordonanţă de urgenţă. Revoluţionarii au protestat mai întâi la sediul PSD din Şoseaua Kiseleff, iar apoi s-au instalat, înconjuraţi de jandarmi, pe trotuarul din faţa muzeului Antipa. Trei dintre ei au intrat în sediul Guvernului.
Revoluţionari au scandat lozinci împotriva Guvernului Ponta, au cântat "Deşteaptă-te, române!", iar apoi au scandat "Jos Guvernul Ponta!" şi "Hoţii!"" şi "Demisia!". Protestatarii au fluturat drapele tricolore găurite în locul unde, până în decembrie 1989, se afla stema Republicii Socialiste România. O delegaţie a revoluţionarilor a reuşit să pătrundă în Palatul Victoria pentru a discuta cu premierul. Revoluţionarii sunt nemulţumiţi de faptul că vor fi obligaţi să obţină, pentru indemnizaţii, noi certificate prin care să ateste că au avut "un rol determinant" la Revoluţie, după cum a decis Guvernul.
Cei trei revoluţionari aflaţi în sediul Guvernului le-au comunicat, prin telefon, celor care protestează afară că nu au reuşit să vorbească decât cu un consilier pe probleme sociale al premierului, context în care au anunţat că vor face greva foamei până când discută cu Ponta. Totodată, cei trei le-au cerut revoluţionarilor aflaţi în Piaţa Victoriei să nu plece şi să continue protestul faţă de obligativitatea obţinerii de noi certificate, impusă la sfârşitul anului trecut, prin ordonanţă de urgenţă.
"Luptător cu Rol Determinant"
Practic, Guvernul a introdus un nou titlu de revoluţionar, cel de "Luptător cu Rol Determinant". Decizia a fost luată după ce agenţia Mediafax a semnalat faptul că Guvernul a decis să amâne pentru următorii doi ani, până în 2017, plata indemnizaţiilor reparatorii la care au dreptul revoluţionarii care, în decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri de oameni, construind şi menţinând baricade împotriva forţelor regimului comunist. Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a afirmat atunci că a fost "o greşeală" a Ministerului Finanţelor şi că la Monitorul Oficial va fi transmisă o erată. Erata a fost transmisă şi publicată în Monitorul Oficial, dar Guvernul a intervenit cu o ordonanţă de urgenţă, stabilind că acei revoluţionari care au condus grupuri de oameni şi au ridica baricade trebuie să obţină un nou certificat care să le ateste meritele.
Astfel, Guvernul a stabilit că persoanelor care deţin în prezent titlul de "Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite" (atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989) li se vor elibera noi certificate pentru obţinerea calităţilor şi titlului de "Luptător cu Rol Determinant", dar numai dacă îndeplinesc condiţiile stabilite de lege şi cu avizul unei comisii parlamentare care va înainta preşedintelui ţării propuneri de atribuire a titlului.
Acest nou titlu, care stă şi la baza condiţiilor de acordare şi care va fi atribuit sub sancţiune penală pentru date false, este definit acum de Guvern ca fiind acordat celor care, în perioada 14-22 decembrie 1989, au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, dar "doar în localităţile" în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu. Din această categorie de persoane cu rol determinant vor face parte şi eroii-martiri, ai căror urmaşi beneficiază de indemnizaţii şi facilităţi.
Vor reducerea numărului de "revoluţionari"
În sprijinirea noului titlu de revoluţionar, Guvernul a decis să modifice şi modul de prezentare a Revoluţiei, din primul articol din Legea revoluţionarilor, şi să nu mai fie utilizată sintagma "Revoluţia română din decembrie 1989, declanşată prin revolta populară de la Timişoara, continuată în Bucureşti şi în alte localităţi ale ţării şi transformată în revoluţie antitotalitară, sprijinită de armată, care a condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, constituie un moment crucial în istoria României", ci o altă sintagmă potrivit căreia "Revoluţia Română din Decembrie 1989, declanşată prin revolta populară de la Timişoara, continuată în municipiul Bucureşti şi în alte localităţi ale României, unde revoltele cetăţenilor români au fost reprimate de forţele de ordine şi s-au soldat cu morţi, răniţi sau arestaţi, a condus la dobândirea libertăţii şi la instaurarea democraţiei în România, constituie un moment crucial în istoria ţării".
Titlurile vor fi acordate doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al certificatului şi titular al brevetului de atestare a titlului acordat de preşedintele României, prin decret prezidenţial. Cererile pentru eliberarea noului certificat trebuie depuse în termen de 90 zile lucrătoare.
În aceste condiţii, Guvernul a decis ca acele indemnizaţii care reveneau persoanelor care au mobilizat grupuri de oameni şi au ridicat baricade şi care au fost eliminate în prima fază să fie acordate numai revoluţionarilor care au obţinut noile certificate ce le atestă "rolul determinant". Guvernul a decis totodată ca legea care include indemnizaţii şi facilităţi să nu fie aplicată pentru persoanele care au titlu de Luptători cu Rol Determinant sau Remarcaţi pentru Fapte Deosebite, dar care, în decembrie 1989, au acţionat ca angajaţi, în exercitarea sarcinilor de serviciu. Acest lucru vine după ce ani la rândul numărul celor "recompensaţi" cu un certificat de revoluţionar a sporit continuu, existând mai multe anchete penale în derulare.
Cea mai buna oferta de lucru! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:marcoianu_ion@yahoo.com