"Strategie avem, dar cum o punem în practică?", ar trebui să fie acum dilema aleşilor judeţului. De parcă aceasta ar fi principala cauză pentru care în Bihor lucrurile nu funcţionează, ieri, consilierii judeţeni au votat, în unanimitate, Strategia pentru dezvoltarea durabilă a judeţului Bihor.
Actualitate
Bihorul, judeţ pilot pentru descentralizarea instituţiilor pentru sport - Primul Centru Sportiv Naţional, la Oradea
Judeţul Bihor va deveni, începând din a doua parte a lunii august, primul judeţ din ţară desemnat centru-pilot privind descentralizarea instituţiilor sportive, judeţ în care se va înfiinţa şi un Centru Sportiv Naţional.
- 28 Iulie 2014
- Citeste
Buda din fundul curţii, realitatea veşniciei de la sate - Civilizaţia bate pasul pe loc
Numărul românilor care au locuinţe conectate la sistemele de canalizare a scăzut anul trecut la 9,3 milioane de locuitori, faţă de 9,4 milioane în 2012, reprezentând aproape 47% din totalul populaţiei, în mediul rural gradul de conectare fiind de sub 5%, potrivit datelor INS.
- 27 Iulie 2014
- Citeste
Din 1 august se reiau sancţiunile şi ridicarea maşinilor parcate ilegal - Revin amenzile. Majorate!
Gata cu traiul pe vătrai în parcările publice din Oradea. Printr-un comunicat de presă scurt şi la obiect, Administraţia Imobiliară Oradea a anunţat că, de vineri, 1 august, se reia controlul ocupării parcărilor publice din Oradea.
- 27 Iulie 2014
- Citeste
Interes scăzut pentru Centrul Alzheimer - Licitaţie amânată
Reprezentanţii Primăriei Oradea au dat ca sigură amenajarea unui așezământ pentru persoane vârstnice şi pentru cazuri ce necesită îngrijiri speciale (paliative şi Alzheimer). La licitaţia organizată în urmă cu câteva zile, s-a prezentat o singură firmă, licitaţia fiind amânată.
- 27 Iulie 2014
- Citeste
Tabără internaţională de creaţie artistică la Aleşd - O lună de inspiraţie şi... transpiraţie
Pictura este un domeniu artistic în care creatorul este liber să își folosească imaginația și să o reprezinte prin culori și forme în funcție de talentul și școala de pictură căreia îi aparține.
- 27 Iulie 2014
- Citeste
La Şuncuiuş, la Castel - Copii din Franţa şi România au devenit cercetaşi
Odată cu venirea vacanței, peste 150 de copii şi tineri din "Comunitatea Scoutiștilor Orionini" şi de la Oratoriul "Don Orione" au plecat în tabără "la Castel", în Şuncuiuş.
- 27 Iulie 2014
- Citeste
Artişti din Bihor şi Hajdu Bihor - Premianţii vernisaţi la Euro Foto Art
În penultima zi a lunii iulie 2014 pe simezele Galeriei "Euro Foto Art" din Oradea vor fi instalate fotografiile acceptate şi premiate la ediţia a IV-a a Expoziţiei artiştilor fotografi din Euroregiunea Bihor - Hajdú Bihar.
- 25 Iulie 2014
- Citeste
Copiii care au învins ploaia - În concurs pentru o cauză nobilă
În ciuda vremii nefavorabile, şase copii din Oradea, alături de părinţi şi bunici, au decis să participe ieri la competiţia organizată la ştrandul Ioşia, de Asociaţia Piticot. Cei mici au demonstrat că ştiu să facă duble cu mingea şi s-au amuzat pe plajă la concursul de sărituri în saci.
- 24 Iulie 2014
- Citeste
Reorganizare. Întreaga conducere ANSVSA şi directorii judeţeni, la Oradea - Poliţie pentru animale şi inspectori veterinari
Şefii tuturor Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din ţară s-au reunit, pentru două zile, la Oradea.
- 24 Iulie 2014
- Citeste


