Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Modalităţi de impunere a veniturilor din arendă
Plătitorul de venit are obligaţia de a calcula şi reţine la sursă impozitul pe venit la momentul plăţii venitului şi de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.
- 12 August 2012
- Citeste
A fost lansată - Reţeaua de Infrastructură Verde
Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală a anunţat lansarea Proiectului Reţelei de Infrastuctură Verde (Ianuarie 2012 - Decembrie 2014), o iniţiativă regională în cadrul Proiectului Interreg IVC, care cuprinde 12 parteneri din toată Europa.
- 12 August 2012
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
- 12 August 2012
- Citeste
Remiză cu goluri multe - Luceafărul Felix - ACS "Poli" Timişoara 3-3 (1-2)
Pe terenul de la Baza Sportivă din Sânmartin, Luceafărul Felix a susţinut sâmbătă o partidă amicală în faţa colegei din seria secundă a Ligii a II-a la fotbal, ACS "Poli" Timişoara. La finalul unui meci deschis, cu multe goluri, scorul final a fost 3-3, după ce la pauză bănăţenii conduceau cu 2-1.
- 12 August 2012
- Citeste
Victorie în ultimul amical din Italia - FC Bihor - Feralpi Salo 2-1 (2-1)
FC Bihor şi-a încheiat stagiul de pregătire în Italia, întorcându-se vineri acasă. Cu o zi înaintea plecării spre România, orădenii au mai susţinut o partidă amicală, dispunând cu 2-1 (2-1) de echipa Feralpi Salo. A fost a doua victorie obţinută de "roş-albaştri" în Italia, după cea repurtată la acelaşi scor în faţa echipei Montichiari. Anterior, orădenii pierduseră primele două amicale, 1-4, cu Brescia şi 0-3, cu Spezia.
- 12 August 2012
- Citeste
Programul turului seriei a 5-a din Liga a III-a la fotbal
- 12 August 2012
- Citeste
Aspecte particulare privind ipoteca mobiliară
Articolul precedent a prezentat cititorilor o instituţie de drept introdusă prin noul Cod civil, mai precis ipoteca mobiliară, care, pentru a fi mai bine înţeleasă, conceptul fiind relativ nou chiar şi pentru jurişti, a fost prezentat prin comparaţie cu o instituţie care este cunoscută de majoritatea cititorilor - ipoteca imobiliară.
- 12 August 2012
- Citeste
DECESE - COMEMORĂRI
- 12 August 2012
- Citeste
Delegaţie bihoreană în Maramureşul istoric - Simpozionul „65 de ani de la deportarea românilor din Apşa de Jos..."
Desfăşurat în zilele de 4 şi 5 august a.c., în Apşa de Jos, „satul capitală" a peste şapte mii de români din dreapta Tisei, păstrători ai ţării Maramureşului istoric, simpozionul a prezentat invitaţilor o temă pentru dezbateri, referitoare la „65 de ani de la deportarea românilor din Apşa de Jos în gulagurile Siberiei".
- 12 August 2012
- Citeste


