Proiectul de Hotărâre de Guvern al Ministerului Agriculturii vizează suplimentarea sumei destinate sprijinului financiar în favoarea bunăstării păsărilor, pentru acoperirea necesarului trimestrului III.
Titlurile zilei
-
Acord între Consiliul Județean Bihor și 87 de primării - Servicii online mai simple
Consiliul Județean Bihor a aprobat, săptămâna trecută, două hotărâri prin care județul și 87 de primării intră într-un proiect comun de digitalizare, finanțat aproape integral din fonduri europene. Astfel, certificatul fiscal, certificatul de urbanism sau adeverința de la registrul agricol vor putea fi obținute online, fără drumuri la ghișeu.
-
Prima ediție la Muzeul Țării Crișurilor și Cinema Palace - Les Films de Cannes à Oradea
Festivalul „Les Films de Cannes” ajunge pentru prima dată la Oradea, între 29 octombrie și 1 noiembrie. Prima ediție se lansează cu un eveniment special organizat de Muzeul Țării Crișurilor, joi, 29 octombrie, de la ora 19.00.
-
Teatrul de Stat din Oradea - Fațada a fost reparată
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reparată, luni, 19 octombrie, având loc recepția la terminarea lucrărilor.
-
La Ștei, eveniment internațional - Istorie, patrimoniu și noi perspective
Orașul Ștei a găzduit o etapă a proiectului internațional dedicat patrimoniului disonant, realizat în colaborare cu EuroClio, ATRIUM și Uncomfortable Oxford.
-
Studenți ai Universității din Oradea, premiați la Cluj - Competiție de idei antreprenoriale
Tinerii membri ai Societății Antreprenoriale Studențești a Universității din Oradea (SAS-UO) au participat, săptămâna trecută, la o competiție a ideilor de afaceri din domeniul IT desfășurată la Cluj.
-
ISU Bihor și partenerii britanici de la „Operation Sabre”, împreună pentru perfecționarea comenzii intervențiilor - Stagiu avansat de pregătire
Pompieri militari bihoreni și specialiști britanici au participat, în perioada 12-16 octombrie, la un stagiu avansat de pregătire, care a îmbinat investigarea incendiilor cu managementul intervențiilor și exercițiile tactice în teren.
Ajutor de minimis şi pentru persoanelor care lucrează mai puţin de un hectar
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, beneficiarii acestei scheme sunt fermierii persoane fizice care exploatează teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului 2011 şi în primavara anului 2012.
- 16 August 2012
- Citeste
Se anunţă scumpiri la alimente
Pâinea, laptele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 20%, după majorarea preţului gazului pentru consumatorii industriali.
- 16 August 2012
- Citeste
Piaţa asigurărilor - în creştere
Potrivit cifrelor preliminare centralizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), piaţa de asigurări a înregistrat, în primul semestru din acest an, un volum total de subscrieri de peste 4,1 miliarde lei.
- 16 August 2012
- Citeste
A patra mare creştere economică din UE
Conform unei estimări preliminare publicată de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), România a avut a patra mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu trimestrul precedent.
- 16 August 2012
- Citeste
Violenţe între clanurile de romi din Bulgaria
Violenţe de amploare între clanuri rivale de romi, soldate cu răniţi, au izbucnit în două oraşe din sud-vestul Bulgariei miercuri şi, respectiv, în noaptea de miercuri spre joi, în două incidente fără legătură.
- 16 August 2012
- Citeste
Virusul West Nile - Stare de urgenţă sanitară în Dallas
Virusul West Nile, care este transmis la oameni de către ţânţari, a provocat moartea a 17 persoane de la începutul anului în Texas, în sudul Statelor Unite, unde autorităţile oraşului Dallas au declanşat miercuri starea de urgenţă sanitară.
- 16 August 2012
- Citeste
Destule griji înaintea preliminariilor CM 2014 - Slovenia - România 4-3 (1-0)
Pregătind startul în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din 2014 (care se va desfăşura în Brazilia), naţionala României a susţinut miercuri seara, la Ljubljana, un ultim meci amical, în faţa Sloveniei. După un meci în care golurile au "curs" după pauză, Slovenia s-a impus cu 4-3 (1-0).
- 16 August 2012
- Citeste
Piţurcă: "Test pierdut categoric"
Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că echipa României a pierdut categoric amicalul cu Slovenia, în ciuda scorului strâns, 3-4, precizând că este îngrijorat în perspectiva debutului în preliminariile Cupei Mondiale de golurile primite uşor în meciul de la Ljubljana.
- 16 August 2012
- Citeste
Liga I la fotbal - Petrolul - Rapid ţine "capul de afiş"
Liga I la fotbal a ajuns la etapa a V-a, partidele acestei runde fiind programate de astăzi şi până luni. După remiza repurtată pe terenul Astrei, CS Turnu Severin speră să obţină în faţa "şepcilor roşii" clujene şi primul succes din acest campionat.
- 16 August 2012
- Citeste


