Săptămâna aceasta s-a semnat, la Administraţia Fondului pentru Mediu, contractul de finanţare privind amenajarea Parcului Salca din municipiul Oradea.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Misiune îndeplinită - Două bihorence au escaladat Vârful Mramornaya Stena
Cele două alpiniste bihorence care au reuşit să atingă, în premieră naţională, vârful Mramornaya Stena (6400m) din Kazahstan au împărtăşit experienţele pe care le-au trăit în cele 26 de zile de expediţie.
- 15 August 2012
- Citeste
Alte 75 de blocuri vor fi reabilitate termic
În cadrul şedinţei de Consiliu Local Oradea de luni, a fost aprobată includerea a 75 de blocuri de locuinţe în "Programul local multianual de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din fonduri publice".
- 15 August 2012
- Citeste
Documentaţii revizuite pentru două noi pasaje la 4 benzi peste centură
Aleşii locali orădeni au actualizat luni, în şedinţa extraordinară de Consiliu Local Oradea, documentaţiile tehnico-economice pentru cele două pasaje denivelate peste drumul de centură.
- 15 August 2012
- Citeste
Între betoane şi spaţii verzi - Parcare pe strada Independenţei
Conducerea Primăriei Oradea a anunţat că, în aceste zile, au avut loc ultimele întâlniri pentru clarificarea problemelor vizavi de construcţia parcării subterane de pe strada Independenţei.
- 15 August 2012
- Citeste
Nou şef la CAS Bihor
După ce dr. Marius Pîrcioagă, directorul executiv al DSP Bihor, a demisionat la începutul acestei săptămâni din funcţie, a venit rândul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) să aibă un nou şef.
- 15 August 2012
- Citeste
Pe 20 şi 30 august, două ieşiri în spaţiu pentru echipajul de pe ISS
Câţiva astronauţi din echipajul de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) vor participa la două ieşiri în spaţiu, pe 20 august şi pe 30 august, pentru a instala o serie de echipamente noi în exteriorul staţiei şi pentru a înlocui câteva instalaţii defecte, a anunţat NASA.
- 15 August 2012
- Citeste
Măsură de precauţie - Prinţul Philip al Marii Britanii, din nou spitalizat
Prinţul Philip al Marii Britanii, soţul reginei Elizabeth a II-a, a fost din nou spitalizat, ca măsură de precauţie, au anunţat ieri reprezentanţii Palatului Buckingham, fără a face alte precizări despre starea prinţului consort.
- 15 August 2012
- Citeste
Azi, 16 august 2012
- 15 August 2012
- Citeste
Horoscop
- 15 August 2012
- Citeste


