Lucrările la drumul rapid începe să producă primele victime. Casele riveranilor încep să prezinte primele fisuri, locuitorii de pe traseul viitorului drum de legătură Dragoş Vodă - Ecaterina Teodoroiu - pasajul Theodor Neş.
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
O victorie şi o înfrângere pentru echipele bihorene
Rezultate similare, dar diametral opuse au înregistrat echipele bihorene în etapa a 14-a, prima a returului Ligii a III-a. Dacă CS Oşorhei a învins (1-0) pe Unirea Jucu, CSC Sânmartin a cedat cu acelaşi scor pe terenul Avântului Reghin.
- 06 Martie 2015
- Citeste
Liga a III-a - Rezultatele etapei a 14-a
- 06 Martie 2015
- Citeste
Cupa Davis - România - Israel 2-0, după prima zi
România conduce cu scorul de 2-0 după prima zi a întâlnirii de Cupa Davis cu Israel şi mai are nevoie de un singur punct din ultimele trei întâlniri, pentru a accede în faza următoare a competiţiei. Jocurile contează pentru turului I al Grupei I a Zonei Euro-africane.
- 06 Martie 2015
- Citeste
Meci uşor pentru handbalişti
Echipa de handbal masculin CSM Oradea are o misiune facilă în etapa a 17-a din Divizia A, seria B. Astăzi, de la ora 16.00, orădenii înfruntă în Arena "Antonio Alexe" pe Rom Cri Braşov, formaţie clasată pe locul 10.
- 06 Martie 2015
- Citeste
La un meci de finală - Alexandra Dulgheru, semifinalistă la Malaysian Open
Tenismena Alexandra Dulgheru, locul 94 WTA, va juca a treia finală din carieră dacă va trece, astăzi, de australianca Jarmila Gajdosova, locul 52 WTA şi cap de serie numărul 4, în semifinalele turneului de la Kuala Lumpur, cu premii de 250.000 de dolari.
- 06 Martie 2015
- Citeste
SCM U Craiova - CSM-U Oradea - Victoria e vitală pentru orădeni
De două victorii în ultimele trei meciuri din sezonul regulat are nevoie CSM-U Oradea pentru a fi sigură de calificarea în play-off.
- 06 Martie 2015
- Citeste
Prima pagină
- 06 Martie 2015
- Citeste
Horoscop
- 05 Martie 2015
- Citeste
Calendarul zilei 6 martie 2015
- 05 Martie 2015
- Citeste


