Titlurile zilei
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
O tânără maghiară din Oradea l-a salvat pe Alex dintr-o situaţie dificilă - Păţaniile unui „mitic" în Ungaria
Sunteţi într-un tren într-o ţară străină, nu cunoaşteţi limba şi dintr-o eroare nu puteţi dovedi că aţi achitat biletul, deşi aveţi tichetul cu locul. Controlorii nu cunosc o limbă de circulaţie internaţională şi vă aplică o amendă de vorbiţi singur.
- 14 Martie 2015
- Citeste
"Salvaţi Istoria Naţională, Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu din Bădăcin!" - Primele semnale că apelul a ajuns la oameni care simt româneşte
Semn că mai există oameni cărora le pasă şi că sunt români pentru care identitatea naţională contează, indiferent în ce colţ de lume s-ar afla, sunt reacţiile primite la scurt timp după lansarea campaniei publice: "Salvaţi Istoria Naţională, Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu din Bădăcin!".
- 14 Martie 2015
- Citeste
Azi, 14 martie 2015
- 13 Martie 2015
- Citeste
Horoscop
- 13 Martie 2015
- Citeste
DA Bihor: începând cu luna mai, vânzarea produselor agricole - numai în baza atestatului de producător
"Atestatul de producător" este documentul care atestă calitatea de producător agricol pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în sectorul agricol.
- 13 Martie 2015
- Citeste
Gheorghe Zamfir, invitat special - André Rieu, şapte concerte
Violonistul André Rieu, care a anunţat anterior că va susţine şase concerte în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în luna iunie, şi-a programat un show suplimentar pe 5 iunie, iar Gheorghe Zamfir va fi invitatul special al spectacolelor sale.
- 13 Martie 2015
- Citeste
Astronomii au descoperit nouă Galaxii pitice - "Vecini" noi ai Căii Lactee
Calea Lactee are câţiva "vecini" noi: nouă galaxii pitice, situate în apropiere de Micul Nor al lui Magellan şi Marele Nor al lui Magellan. Descoperirea, care a fost realizată de astronomii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, a fost prezentată pe larg într-un articol publicat marţi în The Astrophysical Journal.
- 13 Martie 2015
- Citeste
Madonna vorbeşte despre un episod traumatizant din trecutul ei - Violată la început de carieră
Cântăreaţa americană Madonna a dezvăluit într-un interviu recent că nu a dorit să raporteze la Poliţie faptul că a fost violată la New York la începutul carierei sale, în anii '80, deoarece s-a simţit umilită de acea situaţie.
- 13 Martie 2015
- Citeste
Papa Francisc, doi ani de mandat, între popularitate şi controverse
Papa Francisc a marcat ieri doi ani de la începerea mandatului, beneficiind, chiar dacă există unele nemulţumiri, de o popularitate care pare să fi revigorat Biserica Romano-Catolică, deşi criticii îi reproşează relativismul moral şi limbajul plastic.
- 13 Martie 2015
- Citeste


