Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Doar un set "smuls" lui Wozniacki - Dulgheru învinsă în finala de la Kuala Lumpur
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, numărul 94 WTA, a fost învinsă, duminică, scor 4-6, 6-2, 6-1, de sportiva daneză Caroline Wozniacki, locul 5 WTA şi principala favorită, în finala turneului de la Kuala Lumpur (Malaysia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
- 08 Martie 2015
- Citeste
Poliţia încerca să îl aresteze pentru implicare în asasinarea lui Boris Nemţov - Un suspect s-a sinucis
Un bărbat suspectat că ar avea legătură cu asasinarea opozantului rus Boris Nemţov s-a sinucis la Groznîi (Cecenia), aruncând o grenadă în timp ce poliţia încerca să îl aresteze, relatează agenţia Interfax.
- 08 Martie 2015
- Citeste
Premierul malaysian promite să continue căutarea avionului MH370 - Un an de la dispariţie
Premierul malaysian Najib Rizak şi-a exprimat ieri determinarea de a continua căutarea avionului MH370, dispărut în urmă cu un an, în timp ce un raport al anchetatorilor internaţionali nu a reuşit să ofere noi indicii privind soarta aeronavei companiei Malaysia Airlines, relatează Reuters.
- 08 Martie 2015
- Citeste
Proteste împotriva lui Benjamin Netanyahu - Israelul vrea schimbare
Zeci de mii de israelieni au manifestat sâmbătă seara într-o piaţă din Tel Aviv, sub sloganul "Israelul vrea schimbare", şi au cerut ca premierul Benjamin Netanyahu să fie schimbat din funcţie în urma alegerilor de la 17 martie, relatează Associated Press.
- 08 Martie 2015
- Citeste
Angelina Jolie, subiectul unui pictorial intim realizat de Brad Pitt
Angelina Jolie este subiectul unei serii de fotografii alb-negru, care o prezintă pe actriţă în intimitate, singură şi alături de unii dintre copiii ei, pictorialul fiind realizat de soţul vedetei, actorul Brad Pitt.
- 08 Martie 2015
- Citeste
Show-urile gastronomice provoacă îngrăşare - Atenţie la ce priviţi!
Fanii show-urilor gastronomice prezintă riscuri mai mari să se îngraşe, întrucât vedetele acestor programe prezintă felurile de mâncare copioase ca fiind „normale" şi pentru că maeştrii bucătari sunt văzuţi ca figuri ale autorităţii, în care oamenii capătă în mod inconştient încredere.
- 08 Martie 2015
- Citeste
Mormânt celtic de 2.500 de ani - Descoperire importantă în Franţa
Mormântul, vechi de 2.500 de ani, al unui prinţ celt, bogat în artefacte greceşti şi etrusce, a fost descoperit în localitatea Lavau din regiunea franceză Champagne, iar specialiştii spun că este unul dintre cele mai mari mausolee din epoca fierului găsite până în prezent.
- 08 Martie 2015
- Citeste
Cate Blanchett, mămică generoasă - A adoptat o fetiţă
Actriţa australiană Cate Blanchett şi soţul ei, dramaturgul şi regizorul de teatru Andrew Upton, au adoptat o fetiţă, pe care au numit-o Edith Vivian Patricia Upton, informează contactmusic.com.
- 08 Martie 2015
- Citeste
Un film despre Nadia Comăneci făcut de Katie Holmes - „Prinţesa Veşnică"
„Prinţesa Veşnică/ Eternal Princess", un scurtmetraj de 30 de minute regizat de Katie Holmes, care prezintă viaţa extraordinară a gimnastei române Nadia Comăneci, va avea premiera mondială la Festivalul Tribeca de la New York, care se va desfăşura în acest an în perioada 15 - 26 aprilie.
- 08 Martie 2015
- Citeste


