Teatrul Regina Maria din Oradea a prezentat sâmbătă, 25 aprilie 2015, de la ora 19.00, premiera pe țară a spectacolului cu piesa „Cheia", de András Forgách. Biletele au fost epuizate în câteva zile de la punerea lor în vânzare, astfel încât spectacolul s-a jucat cu casa închisă.
Titlurile zilei
-
ANAF Antifraudă verifică 180 de case de schimb valutar - Operațiunea FOCUS
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) verifică, simultan, 180 de case de schimb valutar din întreaga țară, în cadrul Operațiunii FOCUS - Fiscalizarea Operațiunilor și Conformarea Unităților de Schimb, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
-
Investiții în energie regenerabilă și sisteme de stocare - Finanțări de până la 10 milioane de euro
Primăriile, consiliile județene și alte instituții publice pot accesa finanțări nerambursabile de până la 10 milioane de euro pentru investiții în producerea și stocarea energiei electrice din surse regenerabile.
-
Dar există și o piață reală pentru această competență? Oradea caută traineri SEO
Fundația CREFOP a publicat, pe 15 septembrie, un anunț prin care caută traineri pentru programele sale viitoare de pregătire. Printre domeniile menționate se află marketingul digital și SEO, utilizarea Microsoft Excel și reziliența profesională.
-
Nunta de Aur - 25 de cupluri din Oradea, premiate
City managerul Sebastian Lascu a premiat miercuri, 16 septembrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, 25 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, în cadrul celei de-a douăsprezecea ediții din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”.
-
Casă tradițională românească construită și inaugurată la Bădăcin sau... Minunea timpului oferit în dar
A fost odată ca niciodată... însă ceea ce va urma nu este o poveste, dar va deveni cu siguranță o poveste pe măsură ce timpul va cerne printre oameni și amintirile lor. O poveste bună nu se naște din nimic, sau dintr-o imaginație abundentă, ea are în miezul ei acel sâmbure de adevăr în care palpită viața și nu o va lăsa să dispară, atâta vreme cât vor exista oameni care adoră poveștile bune.
-
Cum se folosesc insulele ecologice digitalizate - Instructaj pentru locatari
Reprezentanții Primăriei Oradea au avut marţi, 15 septembrie, prima întâlnire în teren cu reprezentanții a 13 asociații de proprietari din zona străzii Sovata, cărora le-au fost arondate 20 de insule ecologice, amplasate în zona Sovata, nr. 24.
Şoimii Pâncota - FC Bihor 1-0 (1-0) - "Roş-albaştrii" sunt la pământ!
Copleşiţi de probleme financiare, jucătorii de la FC Bihor n-au reuşit nimic la Pâncota într-un joc decisiv pentru stabilirea ultimei clasate în seria a II-a. "Roş-albaştrii" au pierdut cu 0-1, dar în ciuda eşecului rămân din punct de vedere sportiv în liga secundă după retragerea suprinzătoare din competiţie a celor de la FC Olt.
- 03 Mai 2015
- Citeste
Unirea Dej - CS Oşorhei 1-2 (0-1) - Victorie pe terenul ultimei clasate
Fotbaliştii de la CS Oşorhei au obţinut al doilea succes consecutiv în seria a 5-a din Liga a III-a la fotbal. După victoria din faţa Avântului Reghin, elevii lui Rudy Kovacs au mai contabilizat, în etapa a 22-a, trei puncte pe terenul ultimei clasate, Unirea Dej, scor 2-1.
- 03 Mai 2015
- Citeste
FC Olt s-a retras din campionat - Nu mai retrogradează nimeni din Liga II!
Ultimele clasate în cele două serii din Liga a II-a, Farul Constanţa, respectiv FC Bihor, nu vor mai fi nevoite să dispute baraj de menţinere-retrogradare.
- 03 Mai 2015
- Citeste
Vocea antrenorilor
La conferinţa de presă, Gheorghe Silaghi a pus prestaţia slabă a echipei sale pe seama greutăţilor financiare care au adus clubul orădean în pragul falimentului.
- 03 Mai 2015
- Citeste
Cupa României, faza judeţeană - Doar echipe din Liga IV în "sferturi"
Partidele din "optimile" de finală ale Cupei României, etapa judeţeană, au fost lipsite de rezultate surpriză.
- 03 Mai 2015
- Citeste
Orădenii au sărbătorit în Parcul Bălcescu şi la ştrand - 1 Mai petrecăreţ
Tradiţionalul 1 Mai a fost sărbătorit, şi în acest an, cu mici, bere şi voie bună în Parcul Bălcescu. Mai mult, sărbătoarea din acest an a Zilei Muncii s-a desfăşurat timp de trei zile, manifestările organizate au adus pentru comercianţi un aflux mare de vizitatori.
- 03 Mai 2015
- Citeste
Dinamo a luat titlul la juniori I - Poloiştii de la Crişul, vicecampioni
Deşi era lideră înaintea ultimului turneu final din cadrul Campionatului Naţional de polo juniori I, Crişul Oradea n-a reuşit să-şi apere titlul chiar dacă partidele ultimului turneu le-au disputat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu" din Oradea.
- 03 Mai 2015
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR
- 03 Mai 2015
- Citeste
CSC Sânmartin - CS Iernut 0-2 (0-1) - Nu le-a ieşit nimic
O partidă care se anunţa uşoară s-a transformat într-o decepţie pentru CSC Sânmartin, învinsă (0-2) pe teren propriu de CS Iernut, antepenultima clasată în seria a 5-a din eşalonul trei.
- 03 Mai 2015
- Citeste


