Deşi era lideră înaintea ultimului turneu final din cadrul Campionatului Naţional de polo juniori I, Crişul Oradea n-a reuşit să-şi apere titlul chiar dacă partidele ultimului turneu le-au disputat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu" din Oradea.

La Oradea, Crişul a pierdut meciurile cu Steaua şi Dinamo, trebuind să se mulţumească cu titlul de vicecampioană naţională. Medaliile şi tricourile de campioni naţionali au intrat în posesia poloiştilor de la Dinamo. Startul turneului de la Oradea n-a fost de bun augur pentru orădeni, aceştia pierzând, după un meci dramatic, în faţa Stelei, cu 10-9. Tot în prima etapă, Dinamo a trecut lejer de Rapid (13-2) şi i-a depăşit în clasament pe orădeni. Următoarele etape au adus victorii previzibile pentru Crişul şi Dinamo. Crişul a trecut de Viitorul Cluj-Napoca (18-5), Rapid (14-4) şi CSM Cluj-Napoca (16-6), iar Dinamo s-a impus în partidele cu CSM Cluj-Napoca (18-3), Viitorul Cluj-Napoca (37-2) şi Steaua (9-7).

Astfel, duelul dintre Crişul şi Dinamo, programat în reuniunea de ieri dimineaţă, s-a dovedit decisiv în lupta pentru titlu. Pentru a reveni pe primul loc, orădenii aveau nevoie de o victorie.  Conduşi de pe bancă de Florin Răducanu şi de antrenorul echipei de seniori, Andrei Iosep, dinamoviştii au înscris trei goluri consecutive în prima repriză, după 8 minute scorul fiindu-le favorabil cu 3-0. După un gol marcat de Szabo din penalti, au urmat alte două reuşite ale bucureştenilor, care conduceau la jumătatea partidei cu 5-1. În repriza a treia, Crişul a punctat prin Alexandrescu şi Drăghici, Dinamo a făcut-o o singură dată, iar scorul era Crişul - Dinamo 3-6, cu 8 minute înainte de final.  În debutul ultimei reprize, Marius Ţic, orădeanul care apără poarta lui Dinamo, a parat penalty-ul executat de Szabo. În schimb, s-a marcat la poarta cealaltă, pentru 3-7. Dinamo a gestionat bine finalul meciului, s-a impus la final cu 9-6 şi a cucerit titlul naţional chiar la Oradea.

Clasament final: 1. Dinamo 27 puncte; 2. Crişul 22 p.; 3. Steaua 21 p.; 4. Rapid 13 p.; 5. CSM Cluj-Napoca 6 p.; 6. Viitorul 0 p.

Trebuie remarcat faptul că echipa Crişul Oradea are în lot un singur jucător născut în 1996, Szabo Roland, ceilalţi componenţi fiind juniori II sau în primul an la categoria juniori I.

Antrenorii Ciprian Câmpianu şi Eugen Băjenaru au contat pe următorul lot de jucători: Raul Gavriş, Sergiu Terean (portari), Szaba Roland, Szabo Istvan, Antonio Alexandrescu, Gabor Norbert, Cristian Dobre, Cristian Drăghici, Cristian Terec, Kovats Viktor, Bogdan Remeş, Cristian Seichei, Bogdan Codilă, Şerban Mureşan, Gui Zalan.