Gabriel Cotabiţă este în continuare în stare foarte gravă, în comă indusă medicamentos, şi există suspiciuni că s-ar fi produs leziuni cerebrale, investigaţiile fiind continuate de o echipă medicală pluridisciplinară de la Spitalul Floreasca, unde cântăreţul este internat la terapie intensivă.
Titlurile zilei
-
Lucrări care pot fi realizate prin notificare, aviz de amplasare sau fără formalități - Noi reguli în domeniul construcțiilor
Modificările legislative din domeniul construcţiilor au intrat în vigoare în luna august 2026, prin Legea nr. 169/2026 și normele metodologice de aplicare a acesteia. Noul cadru legislativ simplifică procedurile pentru o serie de intervenții, care pot fi realizate în baza unei notificări, a unui aviz de amplasare sau, în anumite situații, fără formalități administrative prealabile.
-
Sesizarea admisă pe legea prin care o comună bihoreană devine zonă cu resurse turistice - Cociuba Mare pică la CCR!
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis miercuri sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, au precizat oficiali ai CCR, citați de Agerpres.
-
A3 Chiribiș-Suplacu de Barcău - Din avion acum, pe 1 decembrie la volan
Imagini spectaculoase au fost publicate pe facebook de Asociația Pro Infrastructură, care atrage atenția asupra impactului pozitiv, dar și negativ pe care o autostradă îl are asupra mediului și a comunităților locale.
-
La așezământul monahal din Roșia - Prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 11 octombrie 2026, la așezământul monahal „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Roșia, dependent de Sfânta Mănăstire Izbuc, se vor săvârși prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu.
-
În perioada 7 - 13 octombrie, modificări la traseele liniilor de autobuz
Pentru buna desfăşurare a evenimentelor organizate în cadrul Festi Fall Oradea 2026 în Piaţa Unirii, traseele liniilor de autobuz se modifică, ȋncepând de miercuri, 7 octombrie, până marţi, 13 octombrie.
-
Tradițiile Bihorului, în centrul Oradiei - Higheghe și vin
Peste 1.000 de dansatori din mai multe zone ale județului Bihor au participat, recent, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin” de la Oradea, organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor, cu susținerea Consiliului Județean Bihor și a Primăriei Municipiului Oradea.
Miley Cyrus a făcut o investiţie de 5 milioane de dolari - Proprietară de podgorie
Cântăreaţa americană Miley Cyrus a cumpărat o podgorie, în valoare de 5 milioane de dolari, în Hidden Hills, California.
- 11 Mai 2015
- Citeste
Natalie Portman, într-un film biografic - În rolul unei judecătoare
Actriţa americană Natalie Portman va interpreta rolul judecătoarei progresiste Ruth Bader Ginsburg, de la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, o apărătoare deschisă şi fermă a drepturilor femeilor, în filmul biografic "On The Basis Of Sex".
- 11 Mai 2015
- Citeste
Eşecul unui referendum. Câte mai urmează?!
Fuziunea Oradiei cu Sînmartinului a început bine, dar a eşuat glorios înainte de a se împlini. Oradea Mare nu a atins pragul şi rămâne, deocamdată, mică.
- 11 Mai 2015
- Citeste
Acuzaţii grave pentru Biroul antifraudă al UE - Mită şi ascultări ilegale
Biroul antifraudă al UE, OLAF, este anchetat în urma unor acuzaţii de lipsă de responsabilitate şi transparenţă, precum şi pentru deschiderea inutilă a unor cazuri minore pentru a-şi creşte rata de reuşită, sau metode ilegale de obţinere a probelor.
- 11 Mai 2015
- Citeste
Summit european pe tema imigraţiei, în iunie - Cote pentru distribuirea imigranţilor în UE
Comisia Europeană va propune stabilirea unor cote pentru distribuirea imigranţilor extracomunitari în toate statele membre ale Uniunii Europene. Potrivit estimărilor, aproximativ 60.000 de imigranţi au încercat să traverseze Marea Mediterană anul acesta, iar 1.800 dintre ei s-au înecat.
- 11 Mai 2015
- Citeste
Aproape de coasta libiană - Navă turcească bombardată
O navă cargo turcească a fost bombardată de pe coasta libiană în timp ce se apropia de portul Tobruk, iar după aceea a fost bombardată de avioane, în timp ce încerca să părăsească zona, duminică, a anunţat Ministerul turc de Externe luni.
- 11 Mai 2015
- Citeste
FITO, în Europe for Festivals, Festivals for Europe - Recunoaştere europeană pentru teatrul orădean
Festivalul Internațional de Teatru Oradea, eveniment anual organizat de Teatrul Regina Maria și Fundația Culturală FITO, va face parte din acest an din rețeaua europeană EFFE - Europe for Festivals, Festivals for Europe.
- 11 Mai 2015
- Citeste
Defileul Crişului Repede - Proiect pentru turism civilizat
Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor - filiala Pădurea Craiului va amenaja o potecă tematică în Defileul Crişului Repede, ca parte a unui proiect de promovare a turismului în zonă.
- 11 Mai 2015
- Citeste
Expoziţie în Serbia, Slovacia, Ungaria şi Ucraina - Lansarea Festivalului Fotografiei Europene
Sâmbătă, 9 mai, Asociaţia Euro Foto Art a lansat cea de a IV-a ediţie a Festivalului Fotografiei Europene, odată cu vernisajul Salonului Internaţional dedicat Zilei Europei.
- 11 Mai 2015
- Citeste


