Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor - filiala Pădurea Craiului va amenaja o potecă tematică în Defileul Crişului Repede, ca parte a unui proiect de promovare a turismului în zonă.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Expoziţie în Serbia, Slovacia, Ungaria şi Ucraina - Lansarea Festivalului Fotografiei Europene
Sâmbătă, 9 mai, Asociaţia Euro Foto Art a lansat cea de a IV-a ediţie a Festivalului Fotografiei Europene, odată cu vernisajul Salonului Internaţional dedicat Zilei Europei.
- 11 Mai 2015
- Citeste
Eşec greu digerabil. Planul B: din nou la urne în 14 iunie - Un nou referendum
Primarul Oradiei, Ilie Bolojan, nu acceptă rezultatul înregistrat la referendumul de duminică privind fuziunea dintre Oradea şi Sînmartin. Drept urmare, într-o conferinţă de presă comună cu primarul Lucian Popuş, a anunţat că, pe 14 iunie, se va desfăşura un nou referendum în Oradea, pe aceeaşi temă.
- 11 Mai 2015
- Citeste
D(ezastrul) N(aţional) 76 rămâne fără constructor - Urmează o nouă licitaţie
Tronsonul Oradea-Pocola a DN 76 rămâne fără constructor. Prezent la Oradea, şeful CNADNR, Narcis Neaga, a anunţat că de azi va trimite firmei SCT Bucureşti înştiinţarea privind rezilierea contractului, deoarece din luna octombrie şi până acum lucrările au avansat cu doar 0,7%.
- 11 Mai 2015
- Citeste
Autostrada Transilvania: după opt ani de la sistarea lucrărilor, vin spaniolii - O nouă şansă
Contractul de execuţie a lucrărilor la tronsonul Borş-Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania a fost semnat ieri, la Oradea, de către şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Narcis Neaga, şi de către reprezentanţii consorţiului spaniol care a câştigat licitaţia.
- 11 Mai 2015
- Citeste
"Sănătatea bihorenilor este dijmuită de o şleahtă de ignoranţi!" - Război pe banii asiguraţilor
Medicul, consilierul judeţean şi managerul unei clinici private din Oradea, Dacian Foncea, l-a atacat dur, luni, într-un comunicat de presă pe şeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bihor, Ionuţ Gheorghe.
- 11 Mai 2015
- Citeste
CF Bihorul Beiuş - CSO Ştei 3-0 (2-0) - Dezechilibru între vecini
Atmosferă de mare derby pe arena beiuşeană, în care crainicul stadionului, Ionel Goina, a fost la înălţimea unei întâlniri cu multe "episoade'' derulate în Depresiunea Beiuşului, în care de regulă rezultatul final era greu de anticipat.
- 11 Mai 2015
- Citeste
Cifrele campionatului
- 11 Mai 2015
- Citeste
Bayern încearcă imposibilul
Atacantul echipei Bayern Munchen, Thomas Muller, a declarat înaintea meciului retur cu FC Barcelona, că dacă formaţia sa va reuşi calificarea în finala Ligii Campionilor se poate spune că a făcut un miracol.
- 11 Mai 2015
- Citeste
Liga a IV-a, etapa 25 - Suspans şi nouă goluri la Partium - FC Hidişel
Golurile au curs în Liga a IV-a şi în runda de la sfârşitul săptămânii trecute. Cele mai multe s-au înscris la Paleu într-un joc cu spectaculoase răsturnări de scor.
- 11 Mai 2015
- Citeste


