Şoimii Pâncota - FC Bihor 1-0 (1-0) - "Roş-albaştrii" sunt la pământ!
Gazon: moale şi denivelat
Spectatori: aproximativ 50
Marcator: Cuedan 37
Cartonaşe galbene: Ad. Rusu 19, Suciu 84 / Bactăr 41, Cr. Andor 64, F. Lazăr 74, Mihuţ 77, F. Pop 81
Şoimii: Cr. Irimia - Polgar, R. Lung, Ad. Rusu, Siminic - Suciu - Fl. Gâlcă, Issa, F. Cuedan (90+6 D. Dan), Vladu (78 Monac) - Dragalina (90+1 D. Mitu). Antrenor: Ionuţ Popa
FC Bihor: Fildan - Mihuţ, Fl. Lazăr, Bactăr, A. Achim - Letan, Ember (46 Cr. Andor) - Fl. Pop, Sorian (23 Țoca), Lorincz (76 I. Ban), - Cigan. Antrenor: Gheorghe Silaghi
Arbitri: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin) - la centru; Cristian Gabriel Drăguţ şi Bogdan Gheorghioiu (ambii din Timişoara) - asistenţi. Observatori FRF: Dan Jiga Bistrița (Bistrița), Florian Mierea (Timișoara).
Copleşiţi de probleme financiare, jucătorii de la FC Bihor n-au reuşit nimic la Pâncota într-un joc decisiv pentru stabilirea ultimei clasate în seria a II-a. "Roş-albaştrii" au pierdut cu 0-1, dar în ciuda eşecului rămân din punct de vedere sportiv în liga secundă după retragerea suprinzătoare din competiţie a celor de la FC Olt.
Dacă precedentele trei jocuri directe din acest sezon s-au încheiat nedecis, sâmbătă Şoimii Pâncota a fost superioară unui adversar blazat, care a făcut act de prezenţă în "Podgorie". Primul sfert de oră a fost de tatonare, după care echipa gazdă a început să pună presiune pe greu încercata echipă orădeană. Lung (15), din 2 metri cu capul pe lângă poartă, şi Dragalina (31), blocat de Fildan la colţul scurt, au irosit ocazii bune de a deschide scorul. Între aceste situaţii s-a consemnat accidentarea lui Sorian (20) după un duel aerian la centrul terenului cu Ad. Rusu, mijlocaşul orădean fiind nevoit să părăsească terenul cu capul spart, accidentare ce a necesitat transportarea la spitalul din Arad, unde i s-a aplicat trei copci. Spre finalul reprizei, pâncotanii au dat lovitura. G. Siminic a centrat în faţa porţii unde Cuedan (37) a sărit la cap cu Fildan, mingea i-a rămas mijlocaşului gazdelor care a trimis-o în plasă din 8 metri (1-0). Peste două minute, F. Lazăr şi-a încercat şansa din marginea careului, dar Irimia, portarul de 41 ani al Şoimilor, a reţinut mingea trimisă din voleu de căpitanul oaspeţilor. Înainte de pauză, Dragalina a şutat periculos, însă Fildan a reuşit să respingă. Dragalina (58) a mai avut ocazia desprinderii, dar a tras peste poartă din lovitură de la 11 metri, dictată în urma unui fault comis de Bactăr asupra lui Gâlcă. După o degajare a lui Irimia, acelaşi jucător a mai scăpat singur cu portarul orădean, numai că din unghi a tras puternic pe lângă în minutul 63. Şoimii a continuat să atace, însă Suciu (74) şi Gâlcă (90+1) au trimis mingea în bară. Până la urmă un deznodământ normal într-un joc totuşi de calitate modestă, între o echipă ambiţioasă, fără grija zilei de mâine, şi o alta resemnată cu ideea falimentului, sentinţă pe care Tribunalul Bihor ar putea-o anunţa mâine.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.