Prima şedinţă din 2018 a Comitetului Executiv al AJF Bihor a avut pe ordinea de zi puncte foarte importante.
Titlurile zilei
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
-
Zi de rugăciune, binecuvântare și recunoștință la Mănăstirea Izbuc: Părintele stareț Mihail Tărău, omagiat la împlinirea a 31 de ani de slujire
Duminică, 1 noiembrie 2026, Mănăstirea Izbuc, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite așezăminte monahale din Episcopia Oradiei, a devenit din nou loc de întâlnire a credinței, rugăciunii și comuniunii duhovnicești. O mulțime de credincioși, veniți din diferite regiuni ale țării, au trecut pragul sfintei mănăstiri pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Taina Sfântului Maslu și la rugăciunile de dezlegare și binecuvântare, săvârșite potrivit tradiției statornicite în prima duminică a fiecărei luni.
-
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție
Prefectul liberal al județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție. La final de mandat, fostul prefect a transmis un Raport de activitate. Noul prefect al județului este pesedistul Emilian Pavel.
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
Managerul Vulcu și actorul Eugen Țugulea, într-un schimb de replici dure - Conflict spontan la Teatru
Discuții aprinse, ieri, în timpul unei conferințe de presă organizată la Teatrul Regina Maria din Oradea, protagoniști fiind actorul Eugen Țugulea și Daniel Vulcu, directorul general manager al teatrului.
- 12 Ianuarie 2018
- Citeste
Un pelerinaj la Sfântul Munte Athos - Vom trece pe uscat frontiera dintre Grecia şi Sfântul Munte?
Drumul din Salonic spre Ouranopolis a fost destul de dificil din cauza căderii întunericului şi a trâmbelor de ploaie care parcă nu se mai sfârşeau. După o călătorie de peste două ore, ajungem în oraşul Ouranopolis, oraş al cerului...
- 12 Ianuarie 2018
- Citeste
Lansare de carte la Universitate - „Literaturile române postbelice”
Facultatea de Litere a Universității din Oradea va fi, marţi, 16 ianuarie, gazda lansării cărții „Literaturile române postbelice” scrisă de Ion Simuț. Lucrarea este un eseu despre condiția literaturii sub dictatură.
- 12 Ianuarie 2018
- Citeste
De miercuri, 10 ianuarie - Se pot achita impozitele locale
Orădenii pot deja să îşi plătească dările la bugetul local, municipalitatea anunţând că ghişeele din Piramidă au fost deschise începând de miercuri după-amiază.
- 11 Ianuarie 2018
- Citeste
Poliţia Română scoate posturi la concurs, inclusiv în Bihor - Un anunţ cu mesaj
IGPR scoate la concurs 770 de posturi de polițiști și personal contractual.
- 11 Ianuarie 2018
- Citeste
Începe Cupa Unirii la minifotbal - Selecţionata Bihorului are adversari din Iaşi şi Neamţ
Selecţionata Bihorului la minifotbal este angrenată în aceste zile la a VIII-a ediţie a Cupei Unirii, competiţie programată la Iaşi. Turneul adună 32 de echipe, repartizate în 8 grupe.
- 11 Ianuarie 2018
- Citeste
Mai sunt nouă zile pentru depunerea proiectelor de investiţii - 65 de idei de la orădeni
În urmă cu o lună, municipalitatea orădeană a lansat portalul „Oradea - Bugetare participativă” - activ.oradea.ro, prin intermediul căruia cetăţenii pot propune proiecte de investiţii care şi-ar dori să fie realizate în anii 2018-2019.
- 11 Ianuarie 2018
- Citeste
Casa Naţională propune soluții pentru medicii de familie, dar... - Problema finanţării a rămas nerezolvată
CNAS a prezentat miercuri mai multe propuneri pentru rezolvarea situaţiei medicilor de familie, printre care redefinirea medicului prescriptor și renunțarea la unele documente pe hârtie.
- 11 Ianuarie 2018
- Citeste
A crescut cuantumul ajutorului de deces şi noile cote de contribuţii - Noutăţi de la Casa de Pensii
Casa Județeană de Pensii Bihor a transmis miercuri, 10 ianuarie, un comunicat de presă, prin care anunță mai multe modificări la sistemul de pensii.
- 11 Ianuarie 2018
- Citeste


