Sâmbătă, 24 martie, Programul Național „Cantus Mundi” a dus mesajul internațional „Dăruiește naturii din energia ta!” în peste 54 de localități din România.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
S-a dat startul Târgului de Paști
În perioada 30 martie-9 aprilie, Oradea găzduiește cea de-a II-a ediție a Târgului de Paști, eveniment organizat de Primăria Oradea prin Asociația de promovare a turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea). Co-organizatori sunt Consiliul Județean Bihor și Agenția de Management al Destinației Bihor.
- 30 Martie 2018
- Citeste
Îmbrăcăminte de lux contrafăcută, confiscată - Percheziție la evazioniști
Sute de obiecte de îmbrăcăminte de lux, cu suspiciuni de contrafacere, în valoare de peste 60.000 lei, au fost confiscate vineri, 30 martie, de polițiștii bihoreni de investigare a criminalității economice, în urma a două percheziții domiciliare efectuate dimineața.
- 30 Martie 2018
- Citeste
Sâmbătă şi duminică - Cod galben de fenomene meteorologice periculoase
În perioada 31 martie, ora 9.00 - 1 aprilie, ora 23.00, județul Bihor se află sub atenţionare meteorologică Cod Galben, fenomenele periculoase vizate fiind intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică, răcire accentuată duminică.
- 30 Martie 2018
- Citeste
Concert pentru copiii cu cerinte educative speciale
Asociația Pyramid Learning Center Oradea îi invită pe toți iubitorii de muzică gospel și contemporană creștină la un concert de fundraising susținut de BBSO Band, care va avea loc astăzi, 30 martie, de la ora 18.00, la Casa Tineretului (Al. Cazaban nr. 49).
- 30 Martie 2018
- Citeste
Atenţia la arderea vegetaţiei uscate şi la măsurile împotriva inundaţiilor - Avertismente de la pompieri
Încălzirea vremii creşte riscul producerii unor inundaţii sau a unor incendii provocate de arderea vegetaţiei uscate, atrag atenţia pompierii, recomandându-le bihorenilor să respecte toate măsurile pentru prevenirea acestora. Conducerea ISU Bihor a menţionat ieri că, în următoarele săptămâni, la nivelul judeţului vor fi efectuate controale cu privire la modul în care autorităţile locale şi cetăţenii întreţin şanţurile, rigolele sau cursurile de apă.
- 30 Martie 2018
- Citeste
Din cauza unor alunecări de teren - Circulație închisă pe DN76
Circulaţia rutieră este închisă de joi seară pe DN 76, între localităţile Criştioru de Jos şi Vârfuri, pe ambele sensuri de mers, din cauza unor alunecări de teren produse pe o lungime de aproximativ 100 de metri. Traficul este deviat pe ruta ocolitoare de pe DN 75: Lunca - Cîmpeni - Nucet - Vârtop - Albac.
- 30 Martie 2018
- Citeste
Ryanair renunţă din toamnă la toate zborurile din Oradea - Discuţii „total paralele”
Ieri a venit confirmarea oficială din partea Ryanair că de la sfârşitul lunii octombrie şi până în martie 2019 compania nu va mai opera niciun zbor de pe Aeroportul Oradea. Discuţiile pe care preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, le-a avut la Dublin cu reprezentanţii companiei nu au avut niciun efect.
- 29 Martie 2018
- Citeste
Circulaţia autovehiculelor de transport marfă, interzisă - Trafic restricţionat pe teritoriul Ungariei
Având în vedere că, la sfârşitul acestei săptămâni, credincioşii catolici sărbătoresc Învierea Domnului, pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată, temporar, circulaţia autovehiculelor de transport marfă.
- 29 Martie 2018
- Citeste
Statuile din Oradea, loc de pelerinaj pentru elevi - Pentru că nu trebuie uitați
Pentru că sunt anoste, cerne, singure și triste, statuile din Oradea vor deveni locuri de pelerinaj pentru elevii de la zece școli din oraș. La ideea Clubului Lions, tinerii vor crea, o dată pe lună, câte un moment special la bustul unor personalități importante din oraș.
- 29 Martie 2018
- Citeste


