Sâmbătă, 24 martie, Programul Național „Cantus Mundi” a dus mesajul internațional „Dăruiește naturii din energia ta!” în peste 54 de localități din România.

În ciuda vremii neobișnuite pentru această perioadă, „Ora Pământului” a fost sărbătorită de peste 10.000 de copii în București și în 28 de județe - Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Bihor, Brașov, Buzău, Constanța, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Timiș, Satu Mare, Sibiu, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, care, în intervalul orar 20.30 - 21.30, au umplut de energie toată țara prin forța cântului coral.

În Parcul 1 Decembrie din Oradea, în ciuda vremii reci, s-au mobilizat peste 600 de copii și părinți care au cântat împreună pentru a celebra „Ora Pământului”, sub coordonarea Nicoletei Țâmpu, dirijoarea Corului Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, la lumina celor peste 3000 de lumânări ecologice, create special pentru acest eveniment de voluntarii Rotaract Club Oradea, Interact Oradea, împreună cu cei din Comunitatea Scoutiştilor Orionini.

„Peste 10.000 de copii din Programul Național Cantus Mundi au cântat împreună pentru Ora Pământului. Fie că au fost pe străzi, în parcuri, în fața unor instituții importante sau chiar în interiorul lor, acolo unde vremea nu le-a permis, copiii României au sărbătorit, prin cânt coral, pământul și ecologia. Copiii învață că prin gesturi mici ca acela de a stinge lumina atunci când nu avem nevoie de ea, de a scoate din priză un aparat electrocasnic pe care nu îl folosim, putem să salvăm planeta. Ecologia și cultura pot face împreună echipă, iar rezultatele în educație sunt incontestabile. Atunci când știm să le valorificăm împreună, să ne simțim bine cântând chiar când este întuneric, atunci în educația copiilor se produce ceea ce avem nevoie pentru societatea de mâine”, a spus Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”.

„Admir și felicit profesorii, părinții și copiii care, alături de Corul Madrigal și Programul Național Cantus Mundi, au cântat împreună timp de o oră pentru ocrotirea Pământului. Dăm astfel un mesaj foarte important, care sigur ne va face viitorul mult mai frumos: acela de a avea grijă de Pământ, de spațiul în care trăim, de a avea grijă până la urmă de noi”, a spus și Anna Ungureanu, dirijoarea Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”.

Programul Național Cantus Mundi a aderat în urmă cu trei ani la proiectul „Ora Pământului”, inițiat în 2007 de WWF (World Wide Fund for Nature). În 2016, echipa Cantus Mundi a unit sub un singur glas copiii din 21 de localități, iar în 2017, sub semnul prieteniei și respectului față de natură, peste 5.000 de copii au sărbătorit „Ora Pământului”.