Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group Bihor, responsabilă de implementarea sistemului de manangement integrat al deşeurilor la nivelul întregului judeţ, a primit acordul de principiu pentru crearea unei zone separate pentru Oradea.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Procurorul Ciprian Man: „Îmi cer scuze judecătorilor onești” - Scuze, acuze şi anchete în cazul DNA Oradea
Procurorul Ciprian Man, de la DNA Oradea, a spus miercuri noapte, la ieșirea de la audierile de la Parchetul General, că își cere scuze judecătorilor onești din România care s-au simțit jigniți de limbajul folosit în cadrul înregistrărilor de la acea unitate de parchet.
- 10 Ianuarie 2019
- Citeste
Revelionul Naţional TV, cifre mari de audienţă - Semne bune „noaptea” are
Date noi publicate de institutul american de măsurare a audienţelor de televiziune Kantar Media la începutul acestui an indică faptul că Național TV a obţinut rezultate bune şi în noaptea de Revelion.
- 10 Ianuarie 2019
- Citeste
Pe şosele se circulă în condiţii de iarnă - Bihorul sub zăpezile de altădată
Ninsorile abundente din aceste zile au scos utilajele de deszăpezire pe drumurile din judeţ, dar şi pe străzile din Oradea.
- 09 Ianuarie 2019
- Citeste
Orădenii, încurajați să plătească impozitul online - Vouchere pentru o zi la Aquapark
Primăria Oradea va premia și anul acesta persoanele care vor plăti online taxele și impozitele datorate pe anul 2019 până la data de 31 martie, acordând săptămânal prin tragere la sorți un voucher, constând într-un bilet de familie pentru o zi la Aquapark Nymphaea.
- 09 Ianuarie 2019
- Citeste
CSU Oradea – Crișul Chișineu-Criș - Handbalistele intră din nou în febra campionatului
După o vacanță extrem de scurtă care nu a permis efectuarea unui cantonament, duminică, de la ora 11.00, în sala de sport a Universității, iubitorii handbalului feminin sunt așteptați pentru a asista la un nou duel atractiv.
- 09 Ianuarie 2019
- Citeste
Procurorii DNA Oradea, audiaţi la Parchetul General - Puşi să dea cu subsemnatul
Mai mulți procurori din cadrul DNA Oradea au ajuns, ieri, la audieri, la Secția pentru anchetarea magistraților din Parchetul General, în urma înregistrării apărute în care se vorbește de „liniștirea" judecătorilor.
- 09 Ianuarie 2019
- Citeste
Centrul Mobil de Donare de Sânge - Unde și când va fi prezent în 2019
Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Oradea are deja pregătit un program pentru recoltare de sânge în teren. În 2019, echipa mobilă va ieși de 18 ori în locațiile din principalele orașe ale Bihorului.
- 09 Ianuarie 2019
- Citeste
Fiscalitate 2019 - Schimbări la taxarea jocurilor de noroc
Operatorii de jocuri de noroc, atât cei online cât și cei offline, au de plătit de la începutul anului 2019 o nouă taxă de 2% din cifra de afaceri.
- 09 Ianuarie 2019
- Citeste
Mărturii, jurnale, studii despre o perioadă istorică zbuciumată - Armata Roşie în România
„Orice încercare a mea de a găsi gestului (comunicatul Ambasadei Rusiei – n.r.) o explicație rațională a fost sortită eșecului...”, scrie jurnalistul Ion Cristoiu pe blogul său.
- 08 Ianuarie 2019
- Citeste


