La sfârşitul aceste luni începe perioada de înflorire a ambroziei, care este foarte periculoasă pentru persoanele care suferă de alergii. Potrivit legii, sancţiunile pentru terenurile infestate cu ambrozie sunt aplicate de o comisie mixtă înfiinţată din ordinul prefectului, iar valoarea amenzilor este cuprinsă între 750 și 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, și între 5.000 și 20.000 de lei, în cazul firmelor.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Békéscsaba Elöre II - Club Atletic Oradea 0-1 - A învins, dar n-a convins
Anunțată cu „surle și trâmbițe'' ca o întâlnire cu o echipă de liga a II-a din orașul maghiar Békéscsaba, această partidă s-a transformat până la urmă într-o întâlnire de factură modestă, cu echipa a doua a clubului Bekescsaba Elöre.
- 21 Iulie 2019
- Citeste
Apel umanitar - Ajutor pentru o viitoare mămică
O nenorocire s-a abătut asupra familiei Iosif și Karolina Tușinovski din comuna Șinteu.
- 21 Iulie 2019
- Citeste
Frumusețe, eleganță și stil - Concurs de Atelaje de trei stele la Oșorhei
Pășunea de la Berkes a fost, în acest weekend, cadrul perfect pentru cea mai importantă competiție de echitație desfășurată în România, „Concursul Internațional de Atelaje cu doi cai”. Printre participanții de seamă s-au aflat și reprezentanții lotului național al României, în frunte cu Rákóczi Gergő.
- 21 Iulie 2019
- Citeste
S-a semnat contractul de execuţie a scenei rotative - Modernizări la Teatru
Vineri, 19 iulie, a fost semnat contractul de execuție în valoare de 4.222.584,85 lei fără TVA, în baza căruia scena teatrului va fi refăcută în întregime.
- 21 Iulie 2019
- Citeste
În Parcul Bălcescu - Lume multă și produse tradiţionale
Alei pline, meșteri din aproape toate zonele țării, folclor și tradiții, în acest weekend, la a XXVI-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, desfășurat în Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea.
- 21 Iulie 2019
- Citeste
Târg de adopții la Adăpostul Grivei - Pentru cei cu inima mare
Nu a fost înghesuială sâmbătă, 20 iulie, la primul târg de adopții de la Adăpostul Grivei. Cel puțin, nu la prima oră. Totuși, atât administratorul Daniel Dolga cât și directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica erau optimiști și încrezători că evenimentul va deveni unul de tradiție.
- 21 Iulie 2019
- Citeste
Muzeu viu în aer liber, la Oradea - A început Târgul Meșterilor Populari!
Cei mai iscusiți meșteri populari se reunesc, în acest sfârșit de săptămână, la Oradea, în Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea, cu prilejul celei de-a XXVI-a ediţii a Târgului Meşterilor Populari din România.
- 19 Iulie 2019
- Citeste
Anisia Croitoru bifează o nouă selecţie - Convocată din nou la naţionala U16
Tânăra baschetbalistă orădeană a fost din nou selecţionată pentru a face parte din echipa naţională U16 care pregăteşte participarea la Campionatul European care se va desfăşura la Sofia, în Bulgaria.
- 18 Iulie 2019
- Citeste
CA Oradea se pregătește de „asaltul decisiv” - Primul meci de pregătire, la Békéscsaba
Obligată, din cauza propriilor slăbiciuni, la încă un an de „penitență” în Liga a IV-a, echipa CA Oradea, staff-ul tehnic, conducerea clubului, dar și suporterii nu mai concep ca ceva să-i mai întârzie din marșul lor hotărât spre culmile fotbalului românesc.
- 18 Iulie 2019
- Citeste


