Banca Comercială Română, Sucursala Judeţeană Bihor-Oradea, inaugurează, astăzi, Sucursala BCR Rogerius, cu sediul în Cartierul Rogerius, str. M. Sadoveanu, nr. 10 (lângă piaţa agroalimentară Rogerius). Sucursala BCR va sta la dispozi
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
De joi noaptea până luni dimineaţa Vama maghiară trage tirurile pe dreapta
Accesul TIR-urilor pe teritoriul Ungariei nu va mai fi permis la sfârşit de săptămână, începând cu 1 iulie, astfel că toate camioanele vor fi nevoite să aştepte în vămi sau în parcările din zona de frontieră de joi
- 01 Iulie 2003
- Citeste
Franţa şi-a adjudecat Cupa Confederaţiilor
Reprezentativa Franţei a câştigat Cupa Confederaţiilor, după ce a învins, în finală, pe "Stade de France" din Paris, cu scorul de 1-0, prin "golul de aur", reprezentativa Camerunului. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Henry, în min
- 01 Iulie 2003
- Citeste
C.S.U. Oradea - la Naţionalele de Juniori II şi la Cupa Federaţiei
Secţia de tir a C.S.U. Oradea va participa, în perioada 3-9 iulie, la Campionatele Naţionale de Juniori II (50 m glonţ), respectiv Cupa Federaţiei Române de Tir Sportiv (50 m glonţ), competiţii ce se vor desfăşura în Bucureşti la Poligon
- 01 Iulie 2003
- Citeste
"Un arbore, ale cărui rădăcini au sorbit, fără istov, apa vie a folclorului românesc"
Dl prof. Eugen Mamot este dirijor şi compozitor, maestru emerit al artei din Republica Moldova, director artistic al Coralei "Lia Ciocârlia" din Chişinău. Îmi spune că, în 11 mai 2003, s-au sărbătorit 30 de ani de la înfiinţarea Coralei pe c
- 01 Iulie 2003
- Citeste
Consiliul Local s-a întregit! * Vasile Bara şi Ritli Ladislau au preluat mandatele vacante ale lui Gheorghe Sârb şi Szabo Ştefan
În locul celor doi aleşi locali care şi-au prezentat demisiile, aflându-se sub incidenţa Legii 161/2003, mai exact în stare de incompatibilitate, au fost validaţi, ieri, membrii supleanţi pe listele de candidaţi ale partidelor din rândurile c
- 01 Iulie 2003
- Citeste
Şontânc, şontânc, Procedura penală română intră în Europa *De azi, procurorul poate aresta preventiv doar pentru trei zile
Arestarea preventivă a unei persoane se va face, de astăzi, de către instanţa de judecată, procurorul putând dispune doar arestarea preventivă provizorie, pe timp de trei zile. Aşa a decis Parlamentul României în urmă cu câteva săp
- 01 Iulie 2003
- Citeste
O dispariţie întâmplătoare sau... răpire?
A trecut mai bine de o săptămână de la dispariţia copilului internat la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Tinerilor cu Handicap Cighid şi poliţiştii nu au găsit nici măcar o urmă care să conducă la identificarea lui. Cu toat
- 01 Iulie 2003
- Citeste
Repartizare, repartizare, dar să ştim şi noi! Primăria repartizează blana "nerecepţionată" a ursului din pădure
*Puncte pentru solicitanţi cu reşedinţe nelegalizate *Prefectura a propus pentru radiere un număr de 26 de poziţii din listele ANL *Nici măcar recepţia tehnică a locuinţelor ANL nu a fost încă realizată *Cine a dat banii va tă
- 01 Iulie 2003
- Citeste
S-a intrat în lanuri, pentru pâinea nouă
A început - şi în judeţul nostru - secerişul grâului. Este o etapă deosebită pentru agricultori, dat fiind volumul mare de muncă într-o perioadă determinată: suprafaţa de recoltat însumează 51.980 hectare, finalizarea lu
- 01 Iulie 2003
- Citeste


