În cadrul Şedinţei Comitetului Operativ Consultativ din data de 1 iulie, prefectul Florian Serac s-a referit la grava stare de degradare a Stadionului Municipal, în special a Tribunei B, care este propusă de câtva timp pentru demolare. Asupra pericolului pe care-l re
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Creşte preţul de producţie a energiei termice
S.C. Electrocentrale Oradea pregăteşte o scumpire a serviciilor oferite cu un procent situat între 10 şi 16%. Acest lucru se va întâmpla, însă, doar dacă Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei (ANRE) va aproba avizul de principiu
- 02 Iulie 2003
- Citeste
Când Prefectura şi Primăria "se ceartă", Consiliul Local... vine să medieze!!! * Listele cu beneficiarii locuinţelor ANL vor fi revizuite într-o şedinţă extraordinară a legislativului local
Când Prefectura şi Primăria "se ceartă", Consiliul Local... vine să medieze!!! * Listele cu beneficiarii locuinţelor ANL vor fi revizuite într-o şedinţă extraordinară a legislativului local Beneficiarii celor 125 de apartamente de tip ANL
- 02 Iulie 2003
- Citeste
Conflictul de la Dinamo, aplanat de AFR
Asociaţia Fotbaliştilor Români (AFR) a aplanat, ieri, conflictul de la Dinamo, jucătorii "alb-roşii" primindu-şi ratele contractuale restante, urmând ca, în curând, să le fie achitate şi primele de obiectiv. AFR mai mediase, pe 8 mai, un c
- 02 Iulie 2003
- Citeste
Flash rutier
TAMPONARE CU MIROS DE ALCOOL Luni, pe DN1, pe raza comunei Borş, în afara localităţii, cetăţeanul italian Cuccu Lorenzo, conducând autotractorul Scania, cu numărul de înmatriculare AE 059VC, fiind sub influenţa alcoolului, nu s-a asigurat la vira
- 02 Iulie 2003
- Citeste
Din nou despre cântarele din pieţe: "Până când vor fi înşelaţi cumpărătorii?"
Aceasta este întrebarea pe care ne-a pus-o domnul prof. Vasile M. din Oradea, B-dul Dimitrie Cantemir nr. 27. Interlocutorul nostru s-a prezentat recent la sediul redacţiei, relatându-ne următoarele: "Se ştie prea bine că în pieţele municipiului se fur
- 02 Iulie 2003
- Citeste
Astăzi, 15 puncte termice fără apă caldă
Azi, 02.07.2003, începând cu ora 7,00, datorită unei avarii apărute la magistrala nr. 2 de termoficare, se va întrerupe furnizarea apei calde la următoarele puncte termice: 500, 501, 503, 504, 507, 509, 510, 511, 512, 513, 514, 516, 910, 911, 915. Reluarea furniz
- 02 Iulie 2003
- Citeste
Alo, 981?
MICUL PIROMAN Luni, în jurul orei 19.30, pompierii militari ai Staţiei Săcueni au fost solicitaţi să intervină la stingerea unui incendiu produs la un lan de grâu, aparţinând SC Diagra Diosig. La sosirea la locul incendiului s-a constatat că aces
- 02 Iulie 2003
- Citeste
Ştefan cel Mare şi Sfânt
La 2 iulie 1504, în a patra oră a zilei, după 47 de ani şi 3 luni de domnie, Ştefan cel Mare şi Sfânt avea să se sfârşească din viaţă, păşind în nemurire şi lăsându-ne drept moştenire porunca ce
- 02 Iulie 2003
- Citeste
Atunci i-am "condamnat" pe toţi la sete * Aproximativ 300 de persoane din Oradea au rămas fără apă rece din cauza datoriilor
Ziua de ieri a fost una deloc plăcută pentru membrii asociaţiilor de proprietari cu restanţe la plata facturilor de apă rece. După îndelungi eforturi de a-i determina să achite aceste datorii, conducerea Regiei Apă-Canal a decis că este momentul s
- 02 Iulie 2003
- Citeste


