Este pentru prima dată când, mâine, se organizează, în Bihor, "Ziua soiului de grâu", manifestare destinată producătorilor agricoli cultivatori de grâu, procesatorilor, specialiştilor în domeniu, din cadrul consultanţei agricole, un
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
În atenţia agenţilor economici!
În conformitate cu O.M.F.P. nr. 759 bis/12.06.2003, privind comercializarea produselor supuse autorizării, s-a modificat modalitatea de distribuţie a formularelor cu regim special (facturi fiscale speciale şi avize speciale de însoţire a mărfii) destinate comerci
- 01 Iulie 2003
- Citeste
Peste două miliarde dolari deficit comercial
Deficitul comercial aferent primelor cinci luni ale acestui an a depăşit pragul de două miliarde dolari, depăşind cu peste jumătate de miliard de dolari nivelul din perioada similară din 2002, în condiţiile în care obiectivul pentru 2003 este &icir
- 01 Iulie 2003
- Citeste
Falemi va participa la funerariile lui Foe
Jucătorul echipei Steaua Bucureşti, Nana Falemi, care a luat parte alături de reprezentativa Camerunului, la Cupa Confederaţiilor, a declarat, ieri, că întregul lot al selecţionatei africane se va reuni la Yaounde, pentru a participa la funerariile lui Marc-Vivien
- 01 Iulie 2003
- Citeste
INFOPOST - un nou şi modern serviciu poştal!
Un comunicat de presă venit din partea C.N. Poşta Română, pe relalţia Oficiul Judeţean de Poştă Bihor, ne aduce la cunoştinţă un fapt inedit şi îmbucurător: înfiinţarea unui nou serviciu, numit INFOPOST. Şefa o
- 01 Iulie 2003
- Citeste
Flash rutier
OBOSEALA ŞI VITEZA... Duminică, ora 13.15, pe Drumul National 19, la km 42+300, la intrarea în comuna Săcueni, Savchynets Ivan, conducând autotrenul marca Renault, cu numărul de înmatriculare 4451-ika(Ukraina), din cauza oboselii şi a neadaptării vi
- 01 Iulie 2003
- Citeste
Aflăm de la Electrocentrale Cinci zile fără apă caldă
În perioada 30 iunie - 04 iulie 2003, se va sista furnizarea apei calde de consum la următoarele puncte termice: 115, 130, 136, 206, 215, 511, 516, 610, 708, 718, 721, 804, 809, 840, 841, 883, datorită efecturării unor reparaţii curente. Ne cerem scuze consumatorilor pe
- 01 Iulie 2003
- Citeste
Copiii îşi spun opiniile: "Vrem să ne bucurăm de scaldă în apa Văii Şinteului!"
Probabil că cititorii cotidianului nostru îşi mai amintesc de semnalul tras de domnul prof. Coriolan Dulcă, din Aleşd, cu privire la Valea Şinteului, în care domnia sa atrăgea atenţia asupra calităţii apei în care acum, pe perioada de va
- 01 Iulie 2003
- Citeste
În direct, de la Poliţie
Tot băutura, bat-o vina... Duminică după-amiaza, în faţa unui bar din Diosig, pe fondul consumului de alcool şi a unor certuri spontane, Chiş Cornel, de 28 de ani, din localitate, a fost bătut de consăteanul său, Bortiş Olimpiu, de 27 de ani.
- 01 Iulie 2003
- Citeste
Ne-aţi solicitat, vă răspundem! Căi de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei
Nemulţumirile conducătorilor auto generate de sancţiunile contravenţionale aplicate de către poliţie, oferă posibilitatea legală ca acestea să fie contestate, urmând ca instanţa de judecată să se pronunţe în privinţa c
- 01 Iulie 2003
- Citeste


