*Lucrările de proiectare se vor finaliza în 12 luni Deputatul Cornel Popa, militant înverşunat pentru ideea construirii autostrăzii Borş - Oradea - Cluj-Napoca, a ciocnit vineri, alături de reprezentanţii mass-media bihoreană o cupă cu şa
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Impresii după meci
Iubitorii "sportului cu mingea la coş" din oraşul de pe Criş au avut prilejul să-i revadă evoluând în Sala Sporturilor, după mulţi ani, pe cei dintre cei mai reprezentantivi orădeni, care au evoluat sau evoluează cu succes la echipe de prim
- 30 Iunie 2003
- Citeste
Restructurare guvernamentală cu acte în regulă
Executivul a aprobat, în şedinţa de sâmbătă, actele normative privind reorganizarea Cabinetului şi a aparatului de lucru al Guvernului, precum şi proiectele de hotărîri privind organizarea şi funcţionarea noilor ministere. Ministerul
- 30 Iunie 2003
- Citeste
Despăgubirile pentru casele naţionalizate ar trebui reanalizate
Preşedintele Ion Iliescu s-a pronunţat, săptămâna trecută, în cadrul unei emisiuni televizate, în favoarea reanalizării cuantumului despăgubirilor băneşti acordate foştilor proprietari ai imobilelor naţionalizate de regimul com
- 30 Iunie 2003
- Citeste
Arde!
Răsturnare în lac În aceeaşi zi, un camion cu numărul de înmatriculare BH-06- MDO, condus de Sturz Ioan, traversând un dig în raza localităţii Săldăbagiu de Munte, s-a răsturnat din cauza ruperii malului digului. La locul evenime
- 30 Iunie 2003
- Citeste
Bâr, oiţă, bâr! Adio, dar rămân cu tine...
Unul dintre cele mai valoroase nuclee de ovine (rasele Merinos Transilvănean şi Merinos Flais) existent la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (S.C.D.A.) Oradea a fost vândut. Tineret, oi mame şi berbeci (384 de exemplare) au fost transportate la S.C. PROCOMEX O
- 30 Iunie 2003
- Citeste
Efectivele de animale s-au redus drastic
Potrivit datelor preliminare ale recensământului agricol, prezentate de INS, efectivele de ovine s-au redus cu mai mult de jumătate, de la 15,4 milioane de animale la 7,2 milioane, în timp ce numărul de păsări a scăzut cu aproape 30%, la 82 milioane de capet
- 30 Iunie 2003
- Citeste
Şinteu, tot mai aproape de a deveni prima microzonă de producere, în Bihor, a cartofului de sămânţă
Cu ocazia "Zilei verde a cartofului" - ediţia a III-a, Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor a organizat, în localitatea Şinteu, un schimb de experienţă, la loturile demonstrative înfiinţate aici, comuna Şinteu având
- 30 Iunie 2003
- Citeste
O lege specială pentru noi, femeile: Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie a primit undă verde!
În sensul legii, "violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală, săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă
- 30 Iunie 2003
- Citeste
AJOFM Bihor comunică: lista locurilor de muncă vacante
1. Medic sănătate publică (1) - Direcţia de Sănătate Publică Bihor, tel. 23-16-96. Cerinţe: studii superioare. Data limită: 30 iulie a.c. 2. Asistent medical principal (2) - Spitalul Clinic Judeţean Oradea, tel. 43-44-78. Cerinţe: studii postli
- 30 Iunie 2003
- Citeste


