De joi noaptea până luni dimineaţa Vama maghiară trage tirurile pe dreapta
Accesul TIR-urilor pe teritoriul Ungariei nu va mai fi permis la sfârşit de săptămână, începând cu 1 iulie, astfel că toate camioanele vor fi nevoite să aştepte în vămi sau în parcările din zona de frontieră de joi noaptea până luni dimineaţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Arad, măsura a fost comunicată de autorităţile ungare şi va fi aplicată la toate punctele de frontieră cu această ţară.
"Personalul vamal din Ungaria va fi redus pe perioada week-end-ului, astfel că a fost limitat accesul camioanelor şi TIR-urilor care transportă mărfuri. Pe teritoriul acestei ţări se va mai circula doar de luni până joi noaptea", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IJPF Arad, Ioan Mareş.
Autorităţile ungare au anunţat şi excepţii de la noile măsuri, vizând camioanele sub 7,5 tone, cele care transportă mărfuri perisabile sau TIR-urile care intră în ţară pe calea ferată, respectiv prin transportul tip "RO-LA".
Vameşii români se aşteaptă la cozi de câţiva kilometri la ieşirea din ţară, începând cu următorul week-end, de când se va aplica măsura respectivă.
"Credem că vor fi cozi foarte mari, pentru că toate aceste TIR-uri vor aştepta pe teritoriul ţării noastre", a declarat Ovidiu Cană, şeful vămii Nădlac.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.