Cele trei wild-card-uri pentru tabloul principal de simplu al turneului BCR Open Romania, care se va disputa, în perioada 8-14 septembrie, la Arenele BNR din Bucureşti, vor fi acordate jucatorilor români, a anunţat, miercuri, directorul concursului, Dumitru Hărădă
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Marian Oprea, medalie de argint la Stockholm
Atletul român, Marian Oprea, s-a clasat pe locul doi în proba de triplusalt, din cadrul reuniunii atletice de la Stockholm, cu o performanţă de 17,34 m. Oprea a fost devansat de suedezul Christian Olsson, care a reuşit o săritură de 17,36 m. Pe locul al treilea
- 07 August 2003
- Citeste
162,2 milioane euro pentru agricultură
Uniunea Europeană va acorda României, în acest an, fonduri de 162,2 milioane de euro pentru susţinerea programelor de preaderare în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, potrivit acordului anual de finanţare pentru anul 2003. Documentul a fost semna
- 07 August 2003
- Citeste
Autostrada Borş - Oradea - Cluj-Napoca - Braşov, sub lupa proiectanţilor
*Lucrările de execuţie vor demara la jumătatea trimestrului al doilea a anului viitor *Tronsonul de autostradă va trece prin 9 comune bihorene În dimineaţa zilei de ieri, în jurul orei 9.00, reprezentanţii SC IPTANA SA Bucureşti, proiectantul autostr&
- 07 August 2003
- Citeste
Judoka orădeni, protagonişti ai turneului de la Cetnyewo
Sub comanda antrenorilor Octavian Creţu şi Emil Morar, lotul naţional de judo juniori s-a deplasat la Cetnyewo, frumoasa staţiune poloneză de pe malul Mării Baltice, unde a participat, cu rezultate fructuoase, la un puternic turneu internaţional de juniori, categor
- 07 August 2003
- Citeste
Veron va juca la Chelsea
Gruparea Manchester United a acceptat, ieri, să-l transfere pentru suma de aproximativ 21 de milioane de euro pe internaţionalul argentinian, Juan Sebastian Veron (în foto), la clubul Chelsea. Manchester United a confirmat, într-un comunicat adresat Bursei din Londra, că a
- 07 August 2003
- Citeste
Florin Călinescu vrea să dea o nouă înfăţişare "Procesului etapei"
Florin Călinescu (în foto) este noul prezentator al ?Procesului Etapei? la Pro TV, prima ediţie a emisiunii în această formulă urmând să fie difuzată duminică seară, de la ora 23.00. Călinescu susţine că nu doreşte să
- 07 August 2003
- Citeste
Atleţii orădeni, la finala Campionatului Baţional de Juniori I, Tineret şi Seniori
La sfârşitul acestei săptămâni, pe Stadionul "Lia Manoliu" din Capitală, se va desfăşura finala Campionatului Naţional de Juniori I, Tineret şi Seniori. Cu această ocazie, atleţii orădeni, sportivi la CSU, LPS şi Crişul Ora
- 07 August 2003
- Citeste
Benazir Bhutto, condamnată pentru corupţie
Judecătorul de instrucţie elveţia Daniel Devaud i-a găsit vinovaţi pe fostul premier pakistanez Benazir Bhutto şi pe soţul său, Asif Ali Zardari, de spălare de bani, potrivit site-ului swissinfo. Benazir Bhutto a respins acuzaţiile împotriva s
- 07 August 2003
- Citeste
Jemaah Islamiyah a revendicat atentatul de la Jakarta
Reţeaua teroristă regională Jemaah Islamiyah (JI) a revendicat atentatul de la Hotelul Marriott din Jakarta, soldat cu cel puţin 14 morţi şi 150 de răniţi, se arată în ediţia electronică de miercuri a ziarului The Straits Times. "Acesta e
- 07 August 2003
- Citeste


