Oricine se confruntă, de mai multe ori pe parcursul unei vieţi, cu necesitatea de a trece pragul serviciilor de evidenţă informatizată a persoanei. Pentru că se ştie că, fără acte, nu poţi face o mulţime de lucruri şi, dacă ne g&a
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Ultimul joc de verificare înaintea startului: FC Oradea - CF Tricolorul Beiuş 6-0 (3-0)
Au înscris: Sfârlea `7, Gado `16, Vrăjitoarea 18, Naidin `56 (11m), Stan `72, Keseru `79 Oradea: Rotaru - Mihuţ, Lazăr, Stefanovic, Munteanu, Dianu, Mărginean, Dumitra, Sfârlea, Gado, Vrăjitoarea. Au mai jucat: Mârne, Vâtcă, Lungan, Zaha,
- 08 August 2003
- Citeste
Scandalul ANL întreţine gâlceava politică
În urmă cu câteva luni, discuţiile aprinse dintre liderii PD Bihor şi cei ai PSD Bihor au transformat mass-media locală în teatru de război. Dacă pe atunci replicile curgeau între vicepreşedintele PD, Mircea Matei, şi fostul trezorier P
- 08 August 2003
- Citeste
Petre Roman este aşteptat în Oradea
Vechiul "vârf de lance" al Partidului Democrat, fostul preşedinte Petre Roman va sosi, joi, în Oradea. El va fi însoţit de prof. univ. Vasile Morar - din cadrul Facultăţii de Sociologie a Universităţii Bucureşti şi prof. univ. Daniel Barbu, d
- 08 August 2003
- Citeste
Sergio Conceicao a ales Lazio Roma
Mijlocaşul portughez al echipei Internazionale Milano, Sergio Conceicao, va juca în sezonul viitor la formaţia Lazio Roma. Internaţionalul portughez, care a mai jucat la gruparea italiană în perioada 1998-2000, a semnat un contract pe un an cu opţiune de prelung
- 08 August 2003
- Citeste
Rezultate bune ale juniorilor II de la Crişul
La sfârşitul săptămânii trecute, mai precis sâmbătă, la Arad, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de polo juniori II, turul trei al Zonei Nord. Alături de formaţia Crişul Oradea, au mai participat echipele Astra Arad şi Vi
- 08 August 2003
- Citeste
Divizia A la ora startului
După o pauză de două luni şi un pic, Divizia A revine în prim plan, sâmbătă şi duminică fiind programate meciurile primei etape. Arbitrii partidelor de mâine, din cadrul primei etape a Diviziei A: FC Argeş - Dinamo (sâmbăt&
- 08 August 2003
- Citeste
Rezultatele manşei secunde a semifinalelor Cupei UEFA-Intertoto
Miercuri, în returul semifinalelor Cupei UEFA-Intertoto s-au înregistrat rezultatele: Koper (Slovenia) - SC Heerenveen (Olanda) 1-0; în tur 0-2 VfL Wolfsburg (Germania) - Cibalia Vinkovici (Croaţia) 4-0; în tur 4-1 Werder Bremen (Germania) - SV Pasching (Austria) 1-1;
- 08 August 2003
- Citeste
Beiuş - Ansamblul folcloric al Clubului Copiilor a "prins"... Peştişorul de Aur
De 11 ani, în iulie, Tulcea devine o veritabilă capitală a folclorului românesc şi nu numai, aici fiind organizat Festivalul Internaţional de Folclor al Copiilor, "Peştişorul de Aur". Cea de-a XI-a ediţie a manifestării a beneficiat de un buget de
- 08 August 2003
- Citeste
"Vara-2003", în parcul "Bălcescu"
În cadrul manifestărilor "Vara-2003" organizate de Primăria Oradea, Casa de Cultură a municipiului Oradea şi S.C. Murray Press SRL, la finele săptămânii în curs vor avea loc spectacole - în Parcul "Bălcescu", după cum urmează: S&ac
- 08 August 2003
- Citeste


