Compoziţia bombei care a explodat, marţi, în faţa Hotelului Marriott din Jakarta este similară cu cea a dispozitivelor folosite pentru comiterea atentatelor de la Bali, în octombrie 2002, a anunţat, miercuri, poliţia indoneziană, citată de AFP. Po
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Referendum privind regimul islamic din Iran
Nepotul ayatollahului Khomeiny, Hossein, care se află de mai multe săptămâni în Irak, cere organizarea unui referendum privind menţinerea regimului islamic în Iran, transmite AFP. "I-am adresat astăzi (marţi) o scrisoare ghidului suprem iranian, ayato
- 07 August 2003
- Citeste
Sora lui Saddam Hussein se află în Iordania
Una dintre surorile vitrege ale lui Saddam Hussein, soţul şi copii săi se află în Iordania, ţară în care s-au refugiat în urmă cu două săptămâni, a declarat, marţi, un apropiat al familiei, citat de AFP. Um Omar al-Naqee
- 07 August 2003
- Citeste
Casa Albă susţine că Charles Taylor trebuie să plece din Liberia
Preşedintele liberian, Charles Taylor, trebuie să plece înainte de orice eventuală discuţie privind condiţiile unui exil, a afirmat, marţi, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Scott McClellan, citat de AFP. "Poziţia noastră este că, &ici
- 07 August 2003
- Citeste
BNR, mai bogată în rezerva valutară
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României au crescut, în iulie, cu 908,5 milioane lei, până la 6,29 miliarde euro, pe fondul intrărilor de 690,5 milioane de euro din emisiunea de obligaţiuni efectuată de Ministerul Finaţelor Publice pe pi
- 07 August 2003
- Citeste
Din Oradea, la Perieni, despre toamna care vine
Cercetarea ştiinţifică agricolă şi implicarea factorului economic Pentru cercetătorii ştiinţifici din domeniul agricol, are loc, mâine, o întâlnire-dezbatere cu conotaţii aparte: cercetarea şi implicarea factorului economic. La Sta
- 07 August 2003
- Citeste
Se lucrează şi sâmbătă!
Raportările contabile întocmite la 30 iunie 2003 se pot depune, de către agenţii economici cu sediul în Oradea, şi sâmbătă, 9 august 2003, între orele 9-13, la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, str. D. Cantemir, nr.
- 07 August 2003
- Citeste
Cum poţi cumpăra sau construi o locuinţă, dacă nu ai bani suficienţi
Cinci minute despre... * Interlocutor, ec. Alexandru Cuc - directorul Agenţiei CEC Oradea * - Fiecare român visează sau doreşte să aibă casa lui. Cel mai greu este să ai banii necesari! În ce măsură CEC îl poate ajuta pe cel care doreş
- 07 August 2003
- Citeste
Producţia industrială s-a majorat cu 2,8% în primul semestru
Căutând luminiţa de la capătul tunelului Producţia industrială realizată în iunie s-a majorat, faţă de luna nterioară, cu 3,4% în volum absolut şi cu 4,4% în condiţii comparabile, iar pe ansamblul primului semestru a ava
- 07 August 2003
- Citeste
Festival folcloric la Aleşd
Devenit tradiţional, festivalul folcloric al cimentiştilor reuneşte, an de an, prin rotaţie, ansambluri folclorice din oraşele cu fabricile de profil. Oraşului Aleşd îi revine cinstea să găzduiască pentru a doua oară acest festival, vineri
- 07 August 2003
- Citeste


