Încă o gogoriţă: Că tot ce a declarat la instalare ministrul interimar al Sănătăţii, dl Ionel Blănculescu, privitor la problema medicamentelor, este doar o promisiune (electorală??) o demonstrează faptul că, la început de lun
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
O nouă rundă de negocieri în sănătate
După negocierile privind revendicările sinidicaliştilor din sănătate, de la începutul lunii octombrie, o nouă întâlnire între membrii Consiliului Naţional Sanitas, cu ministrul Sănătăţii Ionel Blănculescu şi con
- 04 Noiembrie 2003
- Citeste
Servicii poştale mai mari decât cele declarate
Noile tarife ale serviciilor poştale au fost majorate, începând cu data de 3 noiembrie. Deşi am primit un comunicat în care erau prezentate câteva dintre tarifele supuse modificării, acestea fiind luate ca atare de către cetăţeni, totuşi, am
- 04 Noiembrie 2003
- Citeste
Flash rutier
Viteză neadaptată condiţiilor de trafic Duminică, ora 15.00, pe strada Meşteşugarilor, din Oradea, Viorel Orbai, de 30 de ani, din Oradea, conducând autoturismul VW Golf, cu numărul de înmatriculare BH-05-PNC, din cauză neadaptării vitezei la
- 04 Noiembrie 2003
- Citeste
Un premiu I, de acum 58 de ani...
În urmă cu aproape şase decenii, un concitadin de-al nostru, azi, în vârstă de 95 de ani - pe nume Paul Gaitanopol, stabilit în Oradea în 1959 - era laureat cu premiul I pentru pictură, la o expoziţie de artă plastică organizată d
- 04 Noiembrie 2003
- Citeste
La Filarmonica de Stat Oradea, Festival Ceaikovski
Joi, 6 noiembrie a.c., în Sala Filarmonicii, de la ora 19.00, va avea loc un Concert simfonic cu genericul "Festival Ceaikovski", sub bagheta maestrului Petre Sbârcea, solist fiind talentatul violonist Andrei Agoston. În program: Concert pentru vioară şi orchestră &i
- 04 Noiembrie 2003
- Citeste
Conlucrare pentru aplicarea noilor prevederi constituţionale
În cursul zilei de mâine, la iniţiativa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor va avea loc o întâlnire pe tema noilor modificări procedurale în domeniul penal, aduse de Constituţia revizuită a României şi reglementate printr-o
- 04 Noiembrie 2003
- Citeste
Gaşca lui Mocanu a umplut borcanu`!
Nu este pentru prima dată când supunem atenţiei autorităţilor starea de teroare instituită la nivelul Sucursalei Petrom Suplac de liderul sindicatului din unitate, Ioan Mocanu. Deşi se află într-un mai vechi conflict de interese cu sucursala SNP, datori
- 04 Noiembrie 2003
- Citeste
Salvatorii montani speră la o revigorare financiară
În cursul acestei săptămâni a fost finalizat un proiect derulat de Asociaţia Salvatorilor Montani Bihor (ASMBh) şi finanţat de Fundaţia Carpatica - Fondul de Dezvoltare al Euroregiunii Carpatice. Informaţia a fost dată publicităţii la o c
- 04 Noiembrie 2003
- Citeste
Autostrada Oradea-Braşov pe drumul cel bun
Ideea autostrăzii Oradea-Braşov prinde tot mai mult contur. Ieri, proiectantul general - Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale şi Aeriene (IPTANA- S.A.) a organizat o dezbatere publică cu scopul adaptării traseului autostrăzii la condiţiile
- 04 Noiembrie 2003
- Citeste


