Noile tarife ale serviciilor poştale au fost majorate, începând cu data de 3 noiembrie. Deşi am primit un comunicat în care erau prezentate câteva dintre tarifele supuse modificării, acestea fiind luate ca atare de către cetăţeni, totuşi, am primit reclamaţii că acestea nu corespund cu cele date publicităţii. Astfel, potrivit informaţiilor remise printr-un comunicat de presă, tariful perceput pentru serviciul special-recomandată este de 6.000 lei. Unul dintre cititorii noştri, Ionel Sasu, dorind să trimită o recomandată, a aflat că, de fapt, trebuie să achite suma de 10.000 lei. Explicaţia pe care a primit-o a fost că tariful pentru recomandată este format din cel pentru scrisoarea simplă, care este de 4.000 lei, la care se adaugă cel pentru serviciul special mai sus-amintit. Deoarece am fost acuzaţi de cititorul nostru că nu am dat informaţiile complete, am sunat la Direcţia Regională de Poştă Cluj-Napoca, de unde am aflat că, de fapt, oricine ar trebui să cunoască faptul că la corespondenţa simplă se adaugă taxele pentru serviciile speciale, prin urmare, funcţionarii de la Poştă nu consideră necesară o astfel de precizare în comunicatul de presă. Considerăm totuşi că detalierea informaţiilor cu privire la tarifele serviciilor pe care Poşta le oferă clienţilor săi ar fi benefică, evitându-se crearea unor confuzii precum cea prezentată mai sus.